25 de ani in rugaciune

prayerChiar și cel mai mic mijlocitor poate face o mare diferență în lume. Cu ani în urmă, un băiețel de 5 ani l-a auzit pe un misionar vorbind despre toți oamenii din lume care nu aveau Cuvântul lui Dumnezeu tradus în limba lor. El a decis că vrea să se roage pentru una dintre aceste comunități lingvistice, așa că a început să se roage în fiecare duminică după-masă ca Dumnezeu să trimită misionari la poporul Rapa Nui de pe Insula Paștelui. Tatăl și mama lui zâmbeau de fiecare dată când îi auzeau rugăciunile fierbinți.

În cele din urmă, un prieten de-al lor, lucrător Wycliffe, le-a spus că a trimis misionari să slujească în Rapa Nui. Băiatul a început să le scrie traducătorilor și să vândă produse de papetărie pentru a putea să le dea lor din profitul său. Mai târziu părinții lui au aflat că misionarii au început să fie interesați de Insula Paștelui chiar în perioada în care fiul lor a început să se roage. Aici poți să te înscri pentru a primi motive zilnice de rugăciune pentru proiectele Wycliffe.

Dumnezeu i-a chemat pe mulți să se roage pentru cei care nu au Scriptura tradusă în limba lor. Cu zeci de ani în urmă, un tânăr italian care a vizitat centrul Wycliffe a fost marcat când a conștientizat că peste 3.000 de comunități lingvistice de pe glob nu au nicio porțiune din Biblie în limba lor. S-a întors în Italia foarte mișcat și a dat un anunț în ziar, făcând apel la oricine ar dori să se roage pentru un grup de oameni care nu au Biblia în limba lor. Folosind o culegere internațională de limbi, el a făgăduit să trimită partenerilor săi de rugăciune numele unui grup etnic în nevoie. Peste 200 de creștini au răspuns chemării sale la rugăciune.

Inspirându-se din această idee, un misionar Wycliffe pe nume Bernie May a lansat Bibleless Peoples Prayer Project (Proiectul de Rugăciune pentru Popoarele fără Biblie) în 1982. Acesta reprezenta un efort strategic de a găsi cel puțin doi mijlocitori pentru fiecare grup lingvistic de pe glob care are nevoie de traducerea Scripturii. Isus a promis, „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri” (Matei 18:19). Înarmați cu această siguranță și credință în Dumnezeul care poate face imposibilul, echipe de rugăciune au început să se roage pentru comunități lingvistice specifice care nu au Scriptura în limba lor.

>Una dintre primele perechi de mijlocitori care s-au alăturat proiectului au fost fiul și nora lui Bernie, Bob și Grace May. Înainte de a se căsători cu Bob, Grace a lucrat în biroul central al Wycliffe și a ajutat la recrutarea mijlocitorilor pentru acest nou proiect de rugăciune lansat. Proaspăt-căsătoriți, cei doi au făcut legământul de a se ruga pentru poporul Kwara’ae din Insulele Solomon.

După ce s-au rugat timp de câțiva ani, familia May a primit vestea că au fost trimiși translatori pentru a lucra printre grupul Kwara’ae. Cei doi au decis să susțină cuplul de misionari care conducea proiectul de traducere. În final – după 20 de ani de rugăciune – Noul Testament tradus în limba Kwaraae a fost dedicat cu bucurie pe 4 ianuarie 2004. Bob și Grace au așezat o copie a acestuia sub bradul de Crăciun – era unul dintre cele mai bune daruri pe care le-au primit vreodată.

Reflectând asupra experienței familiei ei și văzând că cei din poporul Kwara’ae primesc Noul Testament în limba lor, Grace afirmă: „A fost uimitor să ne gândim că acest lucru a fost realizat în perioada în care am fost căsătoriți. A fost atât de bine pentru copiii noștri care au văzut cum se întâmplă aceste lucruri în fața ochilor lor. Am văzut rezultate tangibile în urma rugăciunilor noastre.”

Unii dintre partenerii de rugăciune cei mai fideli proiectului sunt cei mai în vârstă, dintre care unii s-au rugat încă de la început. O femeie care s-a rugat pentru cei fără Scriptură începând cu 1983 a spus: „Sunt în vârstă acum, am 90 de ani – sunt activă, dar limitată. Sunt hotărâtă să mă rog cât timp voi trăi.”

În ultimii 25 de ani, oamenii au avut multe motive pentru a se ruga pentru cei fără Biblie, dar poate cea mai bună motivație este rezumată de George Cowan, fost director al proiectului BPPP astfel: „Doamne, Tu mi-ai dat întreaga Biblie. Am mai multe versiuni. Nu știu ce să fac cu atâtea versiuni. Dar cum rămâne cu omul acela de acolo? El face parte dintr-un grup mic de doar 300 de oameni. El nu are nimic.” Ce să mă rog pentru el: „Doamne dă-i niște firimituri, te rog”? Și eu sunt sătul de bucate alese. „Dă-i niște firimituri!” Nu mă pot ruga asta. Pot doar să-l rog pe Dumnezeu să-i dea la fel cum mi-a dat mie. Și sper ca nimeni să nu poată spune în cer că „ei s-au oprit înainte să ajungă la limba mea”.

După 25 de ani, Dumnezeu își cheamă încă copiii să se roage prin proiectul de rugăciune pentru popoarele fără Biblie. Și cu circa 2.000 de comunități lingvistice din lume care încă au nevoie de Scriptură, porunca Lui de a ne ruga neîncetat (1 Tesaloniceni 5:17) pare mai crucială ca niciodată.

“Dacă oamenii nu se mai roagă, nu mai are sens să ne întoarcem acolo. Lupta este atât de aprigă încât dacă nu ai o armată de mijlocitori și susținători în spatele tău, nu ai nicio șansă.” (Theresa Wilson, traducător)

“Doamne, nu știu cum vei face asta. Pare imposibil din perspectiva omului. Nu pot să concep cum vei termina acest lucru, dar tu ești Dumnezeul imposibilului.” (George Cowan, din articol)

“Singura noastră resursă este Dumnezeu, iar El ne cere să ne rugăm.” (Darryl Kernick: Director Executiv al Wycliffe International)

“Nu o să fim în stare să realizăm lucrul la care Dumnezeu ne-a chemat fără o temelie puternică de rugăciune.” (Gregory Dekker, Directorul filialei din Filipine)

“Cred că rugăciunea ar trebui să aibă prioritatea numărul 1 deoarece, oricât de bună ar fi tehnologia noastră, oricât de bune ar fi metodele noastre, oricât de puternică și profundă ar fi hotărârea noastră, dacă Dumnezeu nu este la lucru, nu vom realiza nimic. Așadar, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, să-i cerem să ne dea puterea de a strânge laolaltă tot ceea ce facem. Ca ceea ce facem să conteze în împărăția lui Dumnezeu.” (Fergus Macdonald, fostul Secretar General al United Bible Societies)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s