Ce sa faci atunci cand astepti un raspuns de la Dumnezeu

asteptandul_pe_dumnezeu_400

Aşteptarea este unul dintre cele mai dificile lucruri din lume, dar mai ales atunci când răspunsul trebuie să vină de la Dumnezeu. Însă chiar dacă, în mijlocul aşteptării, suntem tentaţi să nu facem nimic, este mai benefic să fim activi, afirmă un autor creştin.

„Aştept ca Dumnezeu să-mi arate calea.” „Aştept să-mi răspundă la rugăciune.” Sau: „Aştept să se întâmple ceva, să primesc un semn divin.” Toate sunt fraze pe care le cunoaştem şi pe care poate le-am şi folosit de câteva ori în viaţă. Dar Michelle Bunt, editorialist creştin la revista Issue, argumentează că aşteptarea nu trebuie să fie un proces pasiv.

În acest sens, primul pas pentru ca aşteptarea să fie eficientă este schimbarea modului de a ne ruga. Mai exact, rugaţi-vă cu umilinţă, manifestând o atitudine de putere mai degrabă decât de lipsă în viaţa spirituală. În loc să Îi cerem lui Dumnezeu să ne arate ce paşi trebuie să urmăm, ar trebui să Îi mulţumim pentru înţelepciunea pe care am primit-o până acum şi pentru discernământul de care avem nevoie în continuare. Iar după ce avem discernământ, trebuie să mergem înainte prin credinţă, fiind asiguraţi că drumul pe care o luăm este cel bun. Aceasta este o rugăciune a celui care a ales cu responsabilitate şi în cunoştinţă de cauză să îşi pună viaţa în mâna lui Dumnezeu, explică Bunt.

Al doilea pas este împărtăşirea cu toţi cei din jurul nostru a binecuvântărilor şi darurilor pe care le avem deja. Chiar dacă Dumnezeu ne vorbeşte constant, noi nu avem nevoie de îndrumări pas cu pas pentru a şti care este voia Lui cu privire la viaţa noastră. În plus, ştim exact cum ar trebui să arate viaţa noastră, având „roadele Duhului Sfânt” despre care scrie apostolul Pavel, în Galateni 5:22,23: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.”

Al treilea pas este să nu rămâi imobil şi pasiv în timp ce aştepţi să afli care este chemarea ta. Rugăciunea este recomandată, dar nu însoţită de o letargie paralizantă. În timp ce aştepţi, ar fi bine să te consulţi cu un prieten sau un consilier care îţi pot arăta foarte clar care sunt talentele şi darurile tale, la ce te pricepi cel mai bine şi la ce nu. O altă persoană ar putea reuşi să identifice mult mai bine calităţile şi abilităţile de care dispui, iar aceste informaţii pot constitui răspunsul în sine pe care îl aştepţi. După ce ştii ce faci cel mai bine sau ce ai putea să faci, foloseşte toate acestea pentru a lucra în comunitatea ta sau pentru a rezolva o problemă din societatea în care trăieşti. Aceasta se potriveşte cu voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, explică autoarea creştină.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s