Un zambet cand atatia plang..

2df6dd2b9967d686a10dbed702d367b4Chiar şi cea mai întunecoasă noapte se va sfârşi şi razele soarelui vor străbate colţurile întunecate, luminându-le şi scoţând la vedere aurul purificat prin foc. Nu putem deveni mai zeloşi pentru Dumnezeu, mai dornici să luptăm pentru visele pe care El ni le-a pus în inimă, decât atunci când  vom gusta şi puţină durere. Dumnezeu ne pune la probă să vadă dacă inima ne este într-adevăr statornică pe calea Lui. O face cu un scop, pentru că vrea să observe cât de mult ne clătinăm atunci când bate vântul, ca să ştie cât suntem de tari în toate vremurile. Nu putem testa un lucru decât forţându-i rezistenţa. Atunci când cerem ceva, El ne testează ca să vadă cât de mult ne dorim acel lucru. Aşa că nu te mira dacă vei întâlni împotriviri, deznădejdi şi nu-ţi număra lacrimile curse pe obraji. Nu-ţi măsura paharul din care ai gustat amărăciunea. Acceptă fiecare provocare ca venind cu un scop în viaţa ta- acela de a te face mai puternic, acela de a te motiva să lupţi. Fiecare întristare pare deocamdată un motiv de a da înapoi, de a te întreba dacă nu cumva ar trebui să renunţi, dar după ce a trecut realizezi că ea nu a făcut decât să întărească planul Său pentru tine.

Nu vei rămâne de ruşine în nădejdea ta dacă nu o vei abandona, dacă vei lupta pentru ea. Este foarte greu să încerci să rămâi tare pe cale când observi că circumstanţele îţi sunt potrivnice, dar nu renunţa atât de uşor. Să nu uiţi că peste toate e un veşnic Dumnezeu. Mâna Lui te va conduce atât cât Îi vei îngădui să o facă. Contează foarte mult cât de mult crezi, care e relaţia pe care tu o ai cu Isus. Nu te aştepta să vezi munţii mutându-se din loc dacă petreci pe genunchi atât de puţin timp… să nu ai aşteptări mari de la Dumnezeu dacă priveşti prea mult la oameni şi în jurul tău. Nu îţi compara viaţa cu a celorlalţi.
Priveşte mereu în sus atunci când vrei să vezi minuni în viaţa ta, nu căuta sfatul oamenilor pentru că s-ar putea să rămâi dezamăgit de îndrumările pe care le vei primi.

Majoritatea oamenilor sunt ucigaşi de speranţă, aşa că ai grijă la cine alergi data viitoare pentru un sfat. Mai bine să cauţi adăpost în Domnul decât să te încrezi în om! Oamenii sunt schimbători, te vor dezamăgi. Tu rămâi tare în Hristos şi nu-ţi abandona visele şi credinţa în Dumnezeu pentru cineva care nu îţi doreşte binele. Tu încearcă să fii diferit, zâmbeşte celui ce n-are speranţă, oferă un dar aceluia care are nevoie de el şi nu privi în ochii lor să le afli părerea. La urma urmei, e între tine şi Dumnezeu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s