Gandul de dimineata 11 Decembrie

drum„Răsplata încercărilor”

Se istoriseşte că un împărat a pus odată o piatră mare pe un drum. Apoi s-a ascuns şi a aşteptat să vadă cine o va da la o parte. Mulţi, care au trecut pe acolo, au învinuit cu voce tare autorităţile ţării, pentru că n-au avut grijă ca drumurile să fie libere pentru circulaţie, dar niciunul nu s-a gândit să dea piatra la o parte. În cele din urmă, un ţăran sărac s-a oprit şi a rostogolit piatra în şanţ. Spre surprinderea lui, a găsit o pungă cu aur în locul unde fusese piatra. În pungă se afla o însemnare care făcea cunoscut că aceasta este răsplata împăratului pentru cel care dă la o parte piatra.

Tot aşa, Împăratul împăraţilor a ascuns o binecuvântare sub orice încercare. Obstacolele de pe drumul vieţii noastre sunt plasate acolo cu un scop precis. Prin ele, Dumnezeu vrea să aducă pe fiecare om la calea cea bună a credinţei şi a pocăinţei.

„Piatra încercării“ tale, cititorule, probabil se numeşte doliu, şomaj, boală, despărţire de cei dragi. Ele te-au adus într-o stare de descurajare. De aceea dorim să-ţi aducem această veste bună, că Dumnezeu, prin toate aceste încercări, vrea să te cerceteze pe tine însuţi, dacă eşti în credinţa dătătoare de speranţă veşnică.

*Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă … 2 Corinteni 13.5*

de la Claudia Darie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s