Gandul de dimineata 13 Decembrie

danielTema „închinare“ apare în multe cărţi ale Bibliei. În Lege, ea era chiar poruncită: „Să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău“. Acum se pune întrebarea: Cum trebuie să ne închinăm? În ce mod Îl putem cinsti, omagia pe Dumnezeu? Acest lucru se poate face numai în măsura în care ni S-a descoperit Dumnezeu. El a făcut-o în creaţie. Astfel putem spune cu poetul:

 „O, Doamne mare, când privesc eu lumea,

 ce ai creat-o prin al Tău cuvânt,

şi fiinţele ce-mpodobesc natura,

cum le-ntreţii cu braţul Tău cel sfânt.

Atunci Îţi cânt măreţ Stăpânitor:

Ce mare eşti, ce mare eşti!”

Dar Dumnezeu S-a descoperit înainte de toate în Cuvântul Său. În Biblie Îl cunoaştem nu numai pe Dumnezeul-Creator care a creat întregul univers, ci şi pe Dumnezeul-Salvator care L-a lăsat pe Fiul Său să sufere şi să moară la cruce pentru păcătoşi. La Golgota vedem descoperirea deplină a lui Dumnezeu. Învăţăm că Dumnezeu este sfânt şi drept şi că trebuia să judece necruţător păcatul, dar şi că El este bun şi îndurător faţă de noi prin faptul că judecata, pe care o meritam noi, a fost executată asupra Domnului Isus.

*Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Ioan 4.23*

Articol de la Claudia Darie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s