Veress Ernest a plecat la Domnul

Veress-ErnestErnest Veress (1945-2014) a plecat la Domnul pe data de 6 ianuarie. Înmormântarea va avea loc la Tabăra Creștină Harghita (km 106 între Odorheiu Secuiesc și Miercurea Ciuc), sâmbătă, 11 ianuarie de la ora 12.

Ernest Veress s-a născut în 1945 la Biborțeni, județul Covasna fiind al treilea copil dintr-o familie în care tatăl era pastor. L-a primit pe Isus Hristos ca Mântuitor personal în tinerețe, iar la 15 ani s-a botezat. A înțeles chemarea Domnului pentru lucrare și a devenit pastor la mijlocul anilor 70 la Borla, județul Sălaj. A mai lucrat ca pastor la biserica din Zalău, Oradea, Miercurea Ciuc și Gheorgheni, ultimile două fiind plantate de dânsul.

Fratele Veress era un model de de viață creștină și lucrare pentru toți cei cale l-au cunoscut. Era un bun predicator, un sfătuitor și încurajator binecuvântat. A influențat viața a sute de credincioși prin dedicare față de Domnul. Avea o inimă înflăcărată pentru vestirea evangheliei și conducerea sufletelor la mântuire. În vremea comunismului zelul său a provocat mânia autorităților. Era persecutat pentru activitatea sa pastorală care trecea dincolo de barierele permise de regim.

După schimbările politice din România, în 1990, fratele Veress a devenit președinte al Convenției Baptiste Maghiare și a slujit în această funcție două mandate.  În calitate de conducător slujitor a influențat și încurajat mulți tineri care erau sau au intrat în lucrare. La începutul anilor 2000 au început probleme de sănatate. A suferit de boli de inimă, și mai târziu au venit si altele: probleme cu ochiul, cu sistemul osos, rinichi. Pe toate aceastea l-a purtat cu tărie și mulțumire.

Plecare lui lasă un gol în viața celor care l-au iubit și a colegilor de lucrare. Ne rugăm ca Domnul să mângâie familia îndoliată și să ridice alți lucrători în locul lui între baptiști maghiari din România.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s