Nu mai sunt mormon – cum am scapat din biserica pe care am iubit-o timp de 30 de ani

Mărturia lui Lynn Wilder, femeia  care s-a întors la Domnul după ce a activat împreună cu familia ei, timp de 30 de ani în biserica mormonă.

Într-o vineri din Ianuarie 2006, în casa mea din Utah, am primit un apel telefonic de la cel de-al treilea fiu al meu, Micah, care mi-a schimbat viața.lynn_wilder

Eu, împreună cu familia mea ne bucuram de viața noastră în ,,Sion”, ca rezultat al deciziei pe care soțul meu Michael, împreună cu mine, am luat-o ca și tineri adulți de a ne uni cu biserica mormonă. Timp de șapte ani, am fost profesoară titular la Universitatea Brigham Young (BYU), școala principală a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Ultimele Zile. Michael era un preot respectat, episcop și înalt consilier, lucrător la templu, învățător de seminar și președinte al școlii duminicale. Primul nostru copil, Josh, și al doilea, Matt, au lucrat în misiuni de evanghelizare, timp de doi ani, fiind recunoscuți de către biserică. Fiica noastră Katie, de asemenea a mulțumit pe liderii bisericii cu credința ei în Hristos Isus și în Joseph Smith.

Eu îi dezapreciam pe creștinii care se ghidau numai după Biblie. Ei aveau doar parte din Evanghelie, eu însă aveam plinătatea acesteia. Eu respectam legile și ordonanțele mormonismului. Când luam sacramentul pâinii dospite și apă, în fiecare săptămână în templu, credeam că lăsam pe slujitorul păcatului să-mi șteargă toată răutatea. Eu credeam că mormonismul îmi asigura deja viața veșnică.

Viața în Sion

Noi ne-am unit cu această biserică la vârsta de 25 de ani, după ce niște misionari mormoni ne-au bătut la poartă. Atât Michael cât și eu am frecventat înainte biserici protestante, dar foarte rar am citit din Biblie. Am considerat că intrând în această biserică era o opțiune creștină (85 % dintre mormonii convertiți, provin dintre creștini). Am fost incapabili să-i înfruntăm pe acei misionari.

Imediat după aceasta, devenind activi în biserică, ne-am educat cei patru copii ai noștri în credința mormonă. Slujind nenumărate ore la chemarea bisericii, citind scrierile mormone, dând zeciuială, asistând la reuniuni, menținând un cod de sănătate fizică, studiindu-ne genealogia pentru a putea să ne răscumpărăm morții în templu – acestea au fost unele dintre ofrandele noastre dumnezeului mormon.

În toți anii în care am slujit în biserică, eu credeam că îl cunoșteam pe Isus. Credeam că s-a născut înainte ca și un fiu spiritual al Tatălui Ceresc și al Mamei și că a venit pe pământ pentru ca să primească un trup. El a ispășit păcatele noastre în Grădină. Precum fariseul din Luca 18, credeam că-L cunoșteam mai bine prin intermediul învățăturii exclusive primite în templu.

În 1999, mi-am terminat doctoratul în educație și m-au contractat la Universitatea Brigham Young. Ne-am mutat în Sion. Și viața era bună acolo. Duminica cântam:

Mare îi este gloria și preoția fără sfârșit
În vecii vecilor cheile el le va ținea.
Credincios și adevărat, el în regatul lui va intra,
Încoronat în mijlocul profeților din vechime.

Vă sună ca fiind Isus? Nu, este un imn referitor la Joseph Smith. Aici este prima strofă:

Lăudat să fie omul ce cu Jehova a fost în comuniune!
De Isus a fost uns acest Profet și Văzător.
Binecuvântat pentru a deschide ultima dispensație
Regi o să-l înalțe și națiuni să-l venereze.

La fel precum Tatăl Ceresc și Isus au făcut înainte – la fel ca și propriul Smith – Michael lucra asiduu pentru a se transforma într-un dumnezeu. Acesta era motivul pentru care frecventam templul cu regularitate.

Atunci, ceva neașteptat a întrerupt viața noastră mormonă perfectă. Cu trei săptămâni înainte de a-și termina misiunea de doi ani, Micah ne-a sunat ca să ne spună că va fi trimis acasă înainte de a termina – o rușine oribilă în cultura mormonă. El citise Noul Testament. Acolo s-a întâlnit cu un Isus diferit decât cel pe care l-a învățat mormonismul – un Dumnezeu al harului, nu al faptelor, pentru ca nimeni să nu se laude. Aceasta i-a atras atenția lui Micah.

Micah a declarat în cuvântul de despărțire, într-o cameră plină de misionari, că și-a pus încrederea numai în Isus și nu în biserica mormonă. Le-a spus că a găsit o credință profundă și autentică – o credință care nu include mormonismul.

Nu a fost deloc bine primit. Liderii bisericii ne-au spus că Micah avea un spirit diabolic în el, l-au trimis acasă și apoi, deja în Utah, ne-au invitat să-l ducem înaintea înaltului cosiliu. Pentru a evita să fie excomunicat, l-am pus pe Micah într-un avion pentru ca să-l scoatem din Utah. Expulzarea lui a pus familia noastră în haos.

Înainte de a urca în avion în Utah, pentru a începe un grup muzical și o nouă lucrare în Florida, Micah ne-a rugat: ,,mamă și tată, vă rog citiți Noul Testament”. Am început s-o facem. Aproape că nu mâncam sau dormeam, deoarece mă topea dorința de a citi mai mult despre Dumnezeul harului. Aceasta era totul ce doream să fac.

După expulzarea lui Micah, întrebările despre mormonism pe care le-am păstrat timp de mulți ani – cu privire la binecuvântarea patriarhală, despre istoria bisericii referitoare la rasism, despre dimensiunea ispășirii lui Hristos – au apărut cu o mai mare urgență. Am urmat sfatul lui Micah și am început să citesc Biblia în traduceri mai ușor de înțeles decât versiunea autorizată pentru mormoni (King James Version).

În Ioan citeam: Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa! (Ioan 5:39-40). Mântuirea nu necesita biserica mormonă ci numai pe Isus. Am început să văd că mormonismul învață o evanghelie diferită de cea pe care o învață Biblia.

Când am citit ceea ce Isus a spus în Ioan 6:44 – ,,Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” ; eu știam că deja eram atrasă, absorbită, târâtă, luată pe sus. În fizică, un orizont final este o limită care trece dincolo, a cărui forță de gravitație este atât de puternică că nu mai este scăpare. Acesta a fost orizontul meu final. Citind Biblia, apetitul meu pentru Dumnezeu a crescut într-o manieră exponențială. M-am simțit atrasă înspre El, cu o viteză tot mai mare.

Apoi, într-o după masă friguroasă de octombrie din 2006, Michael și eu am rămas împreună cu Katie la subsol ca să vedem filmul ,,Luther”. Inima îmi bătea cu putere când am înțeles lupta reformatorilor contra bisericii catolice. Mi se părea că eu înfruntam o luptă similară. Realmente credeam că sistemul mormon de ascultare a legilor și ordonanțelor îmi puteau asigura iertarea? Sau credeam eu ceea ce Biblia învăța, că numai Isus era Calea, Adevărul și Viața?

În acea seară, îndreptându-mă grăbită înspre un punct unde nu mai există întoarcere, înclinată cu fața înspre covor și cu mâinile întinse, am strigat lui Isus, sunt a Ta, mântuiește-mă. Am fost așa îmbrățișată instantaneu de partea lui Isus.

Începând de atunci, Dumnezeu mi-a devenit personal. Vorbeam cu El. Unori îmi răspundea. Aveam vise concrete. După ce mi-am predat întreaga mea voință, voinței Lui, mi se părea că El mă dirija ușor înspre o anumită parte. S-a prezenta în viața mea în momente neașteptate și m-a învățat prin intermediul altor persoane sau prin intermediul circumstanțelor, cu ajutorul Cuvântului sau în rugăciune. A fost straniu la început – enervant. Niciodată nu am experimentat așa ceva ca aceasta. În unele zile mă opream ca să mă reculeg. Dumnezeu mi-a obținut un loc de muncă pe care nu I l-am cerut, pentru ca eu să pot pleca de la Universitatea Brigham Young. El ne-a vândut casa noastră în ziua următoare ce am renunțat la biserica mormonă. Aceasta trebuie să fie ceea ce creștinii numesc o relație personală cu Isus. Am descoperit că Isus nu poate să fie limitat de legile și ordonanțele religiei. Isus este real. Această relație palpabilă m-a transformat.

Sângele consolator

Aproximativ la o lună după ce fiica noastră Katie a venit la Hristos, ea a visat o curte interioară în formă de cerc, pavată cu pietre. S-a văzut pe ea însăși ca și o copilă mică, condusă de un bărbat, printr-o poartă ce părea că este un staul de oi. Se aflau acolo, mici pete de sânge pe pavaj, dar ea nu se temea. Această curte era locul unde Isus a fost biciuit și bătut până la moarte, sângele fiind al Lui. Katie privi direct spre acel bărbat, care era îmbrăcat cu o tunică și un șal îi acoperea capul și acesta îi conferi imediat încredere. Bărbatul a îngenunchiat pentru ca să o privească în ochi. Luându-și șalul de pe cap, șterse podeaua acoperită cu sânge și apoi începu să o acopere pe ea cu sânge, începând cu capul. El i-a zâmbit, ca și cum ea ar fi fost bucuria înaintea lui.

Acesta este Isus pe care eu și familia mea acuma îl cunoaștem. El mă iubește personal. Am devorat Cuvântul Său și l-am găsit acolo. El mă cunoaște și mă învață. Nu mai am nevoie de legile și ordonanțele bisericii mormone pentru a fii mântuită. Am nevoie numai de iubitul meu Isus.

Lynn Wilder este autoarea cărții:  Unveiling Grace: The Story of How We Found Our Way Out of the Mormon Church(Zondervan).

Sursa: Benidradici.wordpress.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s