Cine a fost sotia lui Cain, daca Adam si Eva aveau doar 2 fii nascuti la momentul primei crime?

images”Cine a fost soția lui Cain?” sună una dintre întrebările preferate ale cârcotașilor ce încearcă a discredita Sfânta Scriptură. Există, fără doar și poate, și oameni sinceri, pur interesați de clarificarea unei aparente erori. Însă, cei mai mulți dintre cei care m-au întrebat pe mine în trecut, au făcut-o cu scopul de a-mi arăta că Biblia e plină de erori – ceea ce nu este, desigur, adevărat. Întrebarea sună și poate părea legitimă la o primă privire, dar ea nu-i va ridica nici o problemă celui familiarizat cu textul biblic.

După binecunoscuta relatare a primei crime, descrisă în capitolul 4 al cărții Geneza, Cain este confruntat de către Dumnezeu, care îl pedepsește. Imediat după acest episod ni se spune că el (Cain) ”s-a împreunat cu nevasta sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh” (Geneza 4:17, VDC).

Aici apare nelămurirea:

”Care nevastă, dacă tot ce știm este că Adam și Eva aveau doar doi copii – pe Cain și pe Abel, cel care a fost și ucis?”

Eu aș începe cu o observație simplă, legată de modul în care, din dorința de a demonstra cu orice preț un punct de vedere, ne grăbim și pierdem din vedere amănunte importante. Cu doar un verset înainte de a vorbi despre o nevastă, aflăm că între momentul crimei și acesta în care Cain ”s-a împreunat” cu nevastă-sa A TRECUT CEVA VREME! Nu ni se spune cât, ci doar că el s-a mutat, locuind într-o altă regiune. Ca să știm despre ce este vorba, să vedem ce spune textul:

”Apoi, Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden.” (Geneza 4:16, VDC)

Prin urmare, soția lui Cain nu a fost rezultatul unui artificiu biblic de gen ”hocus-pocus, preparatus nevastă”, ci omul a a avut timp suficient să o întâlnească – mai ales că vârsta de pensionare a vremii, dar și cea la care mureau oamenii, bătea binișor 8-9 sute de ani…

”Și totuși, care nevastă?”, veți întreba.

În primul rând, să observăm faptul că Geneza nu este o carte care prezintă mereu  în mod linear întâmplările redate. Uneori ne este prezentată imaginea de ansamblu, pentru ca mai târziu să se revină cu detaliile, nerespectând ordinea cronologică. Toate acestea se fac, însă, fără altera acuratețea informațiilor prezentate și fără a distorsiona adevărul istoric. Să luăm ca exemplu, primele două capitole din Geneza. Dacă în primul avem imaginea completă a creației, în capitolul 2 se revine asupra momentului creației omului, pentru a detalia. Rețineți ideea…

Întorcându-ne la subiectul nostru, dacă în capitolul 4 aflăm cum și-a continuat viața primul ucigaș după săvârșirea nelegiuirii, abia în capitolul următor ni se oferă alte informații relevante despre oamenii acelei perioade, printr-o genealogie a tatălui său. Aflăm că Adam și Eva au mai avut, într-o primă fază, un fiu – Set (iar băiat, băi nene?) și că, fiți atenți, ”după nașterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; și a născut fii și FIICE”. (Geneza 5:4, VDC) Prin urmare, Adam și Eva nu au avut doar doi copii, ci mai mulți, printre care se numără și fete! Nu vă întreb câte fiice putea să aibă un om în 800 de ani, dar cred că suficiente pentru ca să împânzească zona cu potențiale soții pentru Cain… Nu mai punem la socoteală faptul că fiicele lui Adam s-au căsătorit, ele înșile dând naștere la alte fiice, astfel încât populația a crescut enorm din punct de vedere numeric.

Într-o altă ordine de idei, nu este imposibil, după umila mea părere, ca la momentul crimei Cain să fi fost deja căsătorit! Atunci, nu ar fi trebuit să se scrie despre o eventuală soră? Nu neapărat! Dacă urmăriți genealogiile biblice, veți observa că, de regulă, ele menționează bărbații, nu includ și femeile. Sper să ne abținem de la a striga ”discriminare!”, ideea făcând obiectul unui subiect la fel de interesant ce poate fi abordat pe viitor. Eu doar constat o realitate care nu exclude posibilitatea ca soția lui Cain să fie o soră sau o nepoată, născută înainte sau după momentul crimei. Să nu uităm că la momentul despre care vorbim, Adam avea cel puțin 130 de ani (Geneza 5:4-5).

Cine a fost, totuși, soția lui Cain? Nu ni se spune concret. Putea fi o soră, o nepoată sau o strănepoată, după cum spuneam. Avem totuși siguranța că existența ei pe paginile Scripturii nu este o eroare a autorilor sau o dovadă de neconcordanță, ci este cât se poate de logică, respectând adevărul istoric.

Închei doar cu tristețea că mințile pornite la rău nu se vor mulțumi că au răspunsul acesta lămuritor… Vor începe să strige ”incest!”, uitând că tot Dumnezeu este cel care a interzis această practică, numindu-o păcat – la mulți ani după acest moment (vezi Levitic 20). Există și o o motivație pentru această interdicție, care nu ține de intenția lui Dumnezeu de a ne fura bucuriile vieții, ci de dorința Lui de a ne face bine – protejându-ne de malformații genetice înfiorătoare. Cine cunoaște un minimum de anatomie, știe ce vorbesc!

Pentru cine vrea să creadă am 1000 de argumente. Pentru cine nu vrea să creadă nu am niciunul“.

Sursa: Martzian.wordpress.com

3 responses to “Cine a fost sotia lui Cain, daca Adam si Eva aveau doar 2 fii nascuti la momentul primei crime?

  1. am o nelamurire . SI CASATORIA INTRE MEMBRI ACELEASI FAMILII NU ESTE INCEST SI IN CAZUL ACESTA? PRACTIC ADAM SI EVA FIIND SINGURA FAMILIE CREATA , POSIBILITATI PT O CASATORIE NORMALA NU EXISTAU. DECAT FRATI CU SURORI, NU? DE CE DUMNEZEU A INTERZIS MAI APOI INCESTUL? MI SE PARE ORIBIL NUMAI GANDUL LA INCEST, SI MIE SE PARE NORMAL CA DZEU A INTERZIS ASEMENEA RELATII, DAR TOTUSI LA INCEPUT SE PARE CA ASA SE PROCEDA. AM PUR SI SIMPLU NELAMURIREA ASTA, SI AS APRECIA UN RASPUNS CLAR SI CONCIS.( eventual o lamurire tot din biblie). va multumesc!

  2. Cata vreme nu exista o lege care sa care sa aduca la cunostinta pacatul ,in cazul acesta ,”incestul ” ,nu putea fi data nici o condamnare .Contemporanii lui Cain nu puteau sa numeasca un act neprihanit (casatoria) “incest “pt ca nu era o lege care sa stabileasca aceasta .M-am repetat inadins cu nadejdea ca cineva ,pe undeva va pricepe.

  3. putem deci sa ramanem cu impresia ca daca Adam si Eva nu ar fi cazut in pacat, copii lor s-ar fi casatorit intre ei si asta nu l-ar fi deranjat pe Dzeu ? abia dupa ce a fost data Legea, ca urmare a caderii lui Adam si Eva ,Dzeu a considerat incestul un pacat? sper ca m-am facut inteleasa (?!)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s