Cum identifici omul POTRIVIT pentru tine?

418735_168455073263618_141577732618019_255610_1579760040_nÎn viaţă te intersectezi cu diferite feluri de oameni şi ai de făcut  alegeri grele referitoare la ei. Uneori pui în balanţă anumite aspecte, încercând să găseşti un răspuns întrebărilor pe care le ai. Câteodată eşti derutat. Nu mai ştii nici tu bine ce vrei sau ce simţi. De cele mai multe ori, tot ce e nevoie e să te dai un pas în spate, să faci puţină linişte şi să cauţi în inima ta. Acolo vei descoperi că omul potrivit pentru tine e cel care scoate la iveală cea mai bună variantă a ta.

Omul potrivit pentru tine nu te trage în jos, ci te duce sus, printre nori. Te ajută să vezi ce e dincolo de zid, dincolo de obstacole şi de zona de confort.

El te ia de mână, te ajută să te ridici din locul din care ai căzut, şi-ţi arată un început acolo unde credeai că e sfârşit.

Într-un mod miserios doreşti să-i povesteşti viaţa ta, modul în care ai suferit, ştiind că tot ce spui, depozitezi într-un loc sigur. În inima lui.

Nu desconsideră lacrimile care ţi-au curs pe obraji în trecut, tocmai de aceea se străduieşte acum să te facă să zâmbeşti cât mai des.

Îţi dă liniştea şi siguranţa că totul o să fie bine, chiar dacă factorii externi spun cu totul altceva.

Omul potrivit pentru tine e cel care-ţi umple golurile, nu care te secătuieşte puţin câte puţin. E cel care te face să înfloreşti, nu să te usuci.

Omul potrivit pentru tine se pliază perfect pe forma sufletului tău, intrând cu uşurinţă pe poarta inimii tale.

Omul potrivit te face să fii un om mai bun. Zâmbeşti mai des, ierţi mai mult, te cerţi mai puţin. Cel care te transformă într-o variantă mai rea a ta, nu e omul potrivit.

Omul potrivit ţie, vede ceea ce alţii nu văd la tine: inima ta caldă, sufletul blând, frumuseţea interioară. Şi te iubeşte pentru asta.

Omul potrivit te face să te simţi bine în pielea ta. Cel care îţi aminteşte constant de defectele tale, înseamnă că nu e omul potrivit.

Omul potrivit pentru tine, când e la distanţă, te face să-ţi doreşti să ieşi din tine şi să mergi să-l îmbrăţişezi. Şi să nu-i mai dai drumul.

Omul potrivit te susţine, îţi este un sprijin moral şi un sfătuitor bine intenţionat.

Omul potrivit pentru tine e acela la care te gândeşti prima oară când ai o bucurie sau un necaz. Mintea ta îţi aminteşte de cel cu adevărat important.

Omul potrivit pentru tine e acela spre care alergi cu braţele deschise, sperând să te prindă şi să te ţină mereu lângă el.

Omul potrivit pentru tine e din Dumnezeu.

Articol scris de Alina Ilioi

Sursa: Alinailioi.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s