Dusmanul de afara vrea inauntru

imagesInstrumentul prin care ne apropiem de Dumnezeu este mintea noastră cu tot ce conţine ea, sufletul nostru. Ideile generează sentimente, iar sentimentele, idei. Nu putem departaja mintea de suflet. Cele mai multe informaţii au încărcătură afectivă, deci aparţin şi sufletului.

În rugăciunile pe care le facem încercăm să forţăm limitele minţii noastre, ale sufletului nostru, să fim auziţi, ajutaţi, transformaţi. Toţi vrem acest lucru, dar cu unii se întâmplă ceva în urma rugăciunii, iar cu alţii nu. De ce rugăciunile unora au trecere mai mare decât ale altora? De ce există creştini care se bazează în principal pe rugăciunile altora decât pe propria rugăciune? În propăşirea pe care o au unii în viaţa de credinţă e doar alegerea Celui de Sus, care se îndură de cine îi place sau este şi meritul omului, care a valorificat darul acordat de Dumnezeu tuturor?

Ca să poţi face orice pe lumea asta, ai nevoie de instrumentul adecvat: ca să tunzi, ai nevoie de foarfecă, ca să speli, ai nevoie de apă, iar ca să crezi în Dumnezeu, ai nevoie de un suflet curat. Mintea noastră, cugetul nostru este deopotrivă instrumentul cu care achiziţionăm credinţa, dar şi depozitarul acesteia. Când cugetul nostru nu este curat, trăirea aceasta înălţătoare a credinţei nu poate exista în noi.

Mintea omului este ca un malaxor în care informaţiile primite se plimbă dintr-o parte în alta pentru a se uni şi a genera păreri proprii, sentimente proprii, propria personalitate.

Dacă ni-L imaginăm pe Dumnzeu căutând să se strecoare cu greu în capul nostru, pe lângă nu ştiu ce vedetă care divorţează sau nu, pe lângă nu ştiu ce politician care se ceartă cu altul, nu ştiu care film cu nu ştiu care scene, printre jocurile de pe calculator, bârfe, vorbe grele, ne imaginăm greşit. Ceea ce este curat evită să stea în prejma a ceea ce este murdar, dar ceea ce este murdar vrea să aibă acces la ceea ce este curat. Amestecarea lucrurilor în minte generează neclaritate şi concluzii bizare. Ceea ce trăim nu este aşa de complicat cum pare. Există binele şi răul. Nu există zonă intermediară. Ceea ce considerăm că e puţin rău, nu foarte rău, e doar atât: rău. Omul care are o legătură cu Dumnezeu ştie întodeauna când face un lucru bun, sau un lucru rău. Ne spune conştiinţa, doar că uneori nu ne convine ceea ce ne spune.

Când lucrurile vieţii noastre ne sunt neclare înseamnă că nu am avut suficiente încercări “clarificatoare” Necazul te zdrobeşte şi te ajută să te cunoşti. În mijlocul necazului nu mai ai “neclarităţi”. Ştii ce ai făcut bine şi ce ai făcut rău. Invidia e invidie, bârfa – bârfă, răutatea – răutate. Până la necaz poţi trata lucrurile “nuanţat”, “filosofic”. Dar cum filozofia şi nuanţele fac doi bani în faţa necazului, ajungem la credinţă, care poate totul şi vedem totul clar.
Dacă fără credinţă pe aici e mai greu, iar “dincolo” , iremediabil, iar pentru a fi credincios am nevoie de o minte curată, mă întreb cum să fac să îmi ţin cugetul curat? Răspunsul e uşor, iar împlinirea lui e grea: fiind în fiecare clipă gardianul gândurilor mele. Majoritatea informaţiilor pe care le primim atentează la curăţia minţii noastre. Ca să îţi poţi păstra această curăţie trebuie să urmăreşti non stop acest lucru.

*Dacă porţi o discuţie şi vezi că “deviază”, te retragi.

*Atenţie la televizor! El a ajuns să fie numai într-o mică măsură un instrument de informare, culturalizare şi relaxare. După ce te uiţi seara la un film, la o emisiune, de cele mai multe ori te simţi obosit, ai pierdut timpul, capul ţi-e plin cu fel de fel de imagini, care, în cel mai bun caz, sunt deşertăciuni. Cele mai multe emisiuni sunt un instrument de manipulare, de promovare a urâtului sub diverse forme. Televizorul ne învaţă ce să ne placă, de ce avem nevoie pentru fi fericiţi, cât de slabi trebuie să fim, ne arată dacă mai sunt bune hainele din şifonier sau ne trebuie altele. În faţa reflectoarelor şi a camerelor de luat vederi e întotdeauna un spectacol, indiferent ce pretind protagoniştii.

*Nu ne împrietenim cu oameni care vorbesc rău despre cei din jur – acestă meteahnă se ia.

*Atenţie la nemulţumiţi! Dacă stai prea mult lângă un nemulţumit, constaţi că nici tu nu ai ce îţi trebuie. Nemulţumitul şi bârfitorul “deschid ochii”, cum a mai deschis cineva înaintea lor.

Să nu credeţi că există om care nu este influenţabil. Toţi suntem într-o măsură mai mare sau mai mică. Şi atunci când am venit la Dumnezeu am fost influenţaţi…în bine.

Scopul urâtului dinafara omului, al păcatului, al deşertăciunii este să intre în inimă. Duşmanul de afară vrea înăuntru. Dar în inima noastră intră numai lucrurile cărora le permitem. Suntem stăpânii sufletelor noastre. Dacă ni se pare că nu suntem, înseamnă că vrem să fim nişte stăpâni relaxaţi. Nu îţi poţi păzi sufletul relaxat, distrându-te şi căutând noi moduri de a te simţi bine. Trebuie să fii conştient că sufletul tău este o entitate independentă de trupul tău, dar legată provizoriu de el, e comoara dinăuntrul tău. La moarte, care este de fapt desprinderea sufletului de trup, acesta se va îndrepta spre locul pentru care s-a pregătit, conştient sau inconştient.
Să fim înţelepţi,
Articol scris de  Mina Ianovici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s