Cu dedicatie

tumblr_lhot8uikt41qaf8x2o1_500_largeÎţi scriu. De ce? Pur şi simplu pentru că mă trezesc în fiecare dimineaţă. Pentru că respir datorită Ţie şi pot vedea cerul în orice clipă. Îţi scriu pentru că mi-ai dăruit două măini cu care pot să ating tot ce mă înconjoară. Pot să îmbrăţişez pe cineva;  să  întind o mână atunci când are nevoie şi pot să i-o strâng tare doar pentru a-l face să se simtă bine. Îţi mai scriu pentru că ai făcut tot posibilul ca să am doi ochi cu care pot privi frumuseţea Ta. Îţi mulţumesc pentru ei şi pentru că pot vedea câtă dragoste se află în Tine; pentru că pot vedea zâmbete şi lacrimi, lumină şi întuneric. Îţi mulţumesc că pot citi cuvintele Tale care încurajează atâta lume şi schimbă vieţii. Îţi mulţumesc pentru că pot vedea durerea din ochii acelora care n-au gustat nici un pic de fericire şi că totuşi nu se plâng.

Îţi scriu pentru că bunătatea Ta m-a umplut de când eram mică şi pentru că am o inimă care bate, care simte şi care-i dispusă să treacă peste orice limită impusă de raţiune. Îţi mulţumesc pentru acele două picioare cu care pot să merg şi să fac kilometre pe jos, pe când alţii n-au parte de acest har. Iartă-mă oridecâteori am spus “nu” acelor persoane care au avut nevoie şi pentru că m-am plâns că n-aveam încălţăminte până când am vazut că sunt oameni care n-au picioare.Îţi mulţumesc pentru că pot asculta muzica mea preferată, pot auzi vociile celor dragi, şi pot auzi vocea Ta. Atunci când tună şi tot cerul se zguduie, Îţi mulţumesc că mă protejezi şi chiar dacă mi-e frică îmi spui că va fii totul bine.Îţi mulţumesc pentru că în ciuda tuturor fapte ai ales să locuieşti în inima mea. Îţi mulţumesc pentru că ai lăsat o scrisoare de dragoste care nu poate fi comparată cu nici una. Îţi sunt recunoscătoare pentru tot ce ai făcut şi pentru tot ce eşti. Iartă-mă pentru că de-atâtea ori nu am ştiut să Te apreciez şi să Te respect. Îmi cer iertare însă pentru că am ştiut să judec şi să îmi pun gânduri rele în inimă.Ştiu că eşti Tatăl meu, viaţa mea şi dragostea cea mai mare. De aceea îţi scriu şi vreau să-Ţi spun că Te iubesc şi că indiferent de toate…am să încerc să stau împotriva curentului.

El, ar fi în stare să facă orice ca să te vadă fericit. Tu ai fii? Să-I vezi măcar un zâmbet?

God bless you

Sursa: Heismydad.wordpress.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s