Joaca cu timpul – sfidarea timpului

joaca-de-a-timpulDesigur că una din marile teme care a preocupat mintea şi inima oamenilor multă vreme şi o va mai preocupa câtă vreme va ţinea pământul, este cea a înţelegerii şi respectiv a manipulării timpului altfel decât a curs el până acum. Oamenii doresc dacă se poate să sfideze timpul şi să păcălească cumva vremurile ca să aibă mai multe zile la dispoziţie. Fie că vorbim de metode prin care să ne păstrăm tinereţea, de metode prin care să ne organizăm super eficient viaţa, de mecanisme menite să reducă timpul necesar unei operaţii la minim, de maşinării care ne deplasează cu viteze din ce în ce mai mari, de teleportare sau chiar maşinării menite să proiecteze individul înainte sau înapoi în timp, oamenii au încercat tot ce e posibil sau imposibil pentru a scăpa de timp cumva şi încercările astea nu s-au oprit aici.

Dorinţa de a dăinui peste timp, de a trăi mai mult decât ne este scris, teama de clipa morţii i-a făcut foarte inventivi pe oameni. Unele invenţii sunt de-a dreptul comice, altele sunt înspăimântătoare. Ele variază de la creme antirid, carneţele menite să organizeze munca, automatizări din ce în ce mai inteligente dar şi temutele şi „conspiraţionistele”  proiecte Philadelphia si Montauk despre care voi scrie tangenţial şi în meditarea de azi.

Faptul că viaţa este finită a stârnit multe împotriviri şi respectiv dorinţa de a împinge limitele cât mai departe dar şi dorinţa de a îndepărta limitele. Unele din invenţiile enumerate mai sus sunt menite să împingă limita dintre naştere şi moarte cât mai departe cu putinţă. Altele sunt menite să descopere o modalitate de păcălire sau ocolire a punctului final al vieţii. Inclusiv tradiţia şi basmele adoptă tema în povestiri ca „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” sau altele în care apar temenii: „odată ca niciodată”, „când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;”

Oamenii inevitabil se vor împărţi în două categorii majore. Prima din aceste categorii care crede că tot ce există e viaţa aceasta şi în consecinţă trebuie să fie cât mai lungă şi mai plăcută dar şi o a doua categorie care cred că după viaţa aceasta mai este ceva. Aici avem de a face cu creştinii, care cred că adevărata viaţă începe din momentul morţii dar şi cu religii orientale, care cred că odată mort omul fie se întrupează în vreun animal în funcţie de parcursul vieţii sale, fie devine o putere sau o energie, fie devin dumnezei şi multe alte variante. Asta nu înseamnă că cei care cred în existenţa vieţii după moarte nu doresc a o lungi cât se poate de mult, ci doar că cei care văd ceva şi dincolo de fiinţă mai au speranţă şi nu văd în moartea fizică cea mai mare dramă a fiinţei umane.

Răzvrătirea faţă de Dumnezeu are un rol foarte important în toate încercările oamenilor de a manipula timpul. Scriptura ne vorbeşte despre un timp al fiecărui lucru iar înţeleptul Solomon ne spune că este un timp pentru fiecare lucru în Eclesiastul 3:1-8. Nu ştiu cum era omul la creaţie dar din câte înţeleg în Biblie moartea a venit doar după păcat. Fie că vorbim de moarte fizică sau spirituală ambele îşi au originea în păcat şi au fost alegerea omului. Dumnezeu îl făcuse pe om nemuritor şi omul a ales să moară. Nu ştiu ce ar alege azi oamenii, dar mă gândesc că tot moartea ar alege-o dacă ar fi puşi în faţa alegerii între ascultarea de Dumnezeu şi moarte. Deşi ne sperie tare, am alege tot moartea, de fapt, alegem moartea în fiecare zi când alegem să trăim în păcat şi să-L respingem pe Dumnezeu.

Ei bine, această răzvrătire faţă de Dumnezeu a făcut pe oameni să dorească să fie ca El (în Eden) să ajungă la El (turnul Babel) sau săfie infiniţi ca El (proiectele Philadelphia şi Montauk dar şi  unele religii care promit să transforme oamenii în dumnezei). Deşi limitarea pe care o avem ca timp este o mare binecuvântare în perspectiva lui Solomon, care ajunge la concluzia că viaţa asta este o deşertăciune şi deci limitarea temporară e benefică totuşi oamenii vor să o lungească cât se poate în loc să se pregătească pentru adevărata viaţă.

Da, este bine să trăim cât de sănătoşi putem, este bine să avem confort, să beneficiem de viteze crescute, să putem să comunicăm instant, să descoperim tratamente eficiente pentru ten, să cercetăm în medicină pe ramura gerontologiei şi să descoperim cum putem îmbătrâni mai lent şi mai frumoşi dar… viaţa aceasta se termină, are un punct de final pe care nu îl ştim dar de care suntem siguri, are un punct terminus în forma aceasta şi ne va trimite în viaţa eternă. Pentru acea viaţă trebuie să decidem acum pentru că sunt doar două variante fără perioadă „trial” este viaţa veşnică în prezenţa lui Dumnezeu unde vom fi ca El sau viaţa veşnică în chin, în prezenţa răului, unde vom deveni ca el.

Proiectul Montauk, ca o continuare a experimentelor Philadelphia, în care o navă  a dispărut fizic complet în încercarea de a o face invizibilă radarelor a dorit tocmai să testeze călătoria în timp. Cum cred că fără foc nu iese fum bănuiesc că au sfidat cumva fie dimensiunile, fie timpul dar s-au petrecut şi foarte multe grozăvii şi încă se mai petrec . Vă pun o legătură către aceste proiecte traduse în română  aici, cu menţiunea că va trebui să aveţi discernământ să înţelegeţi ce e ficţiune şi ce e adevăr (deşi uneori se suprapun). Dar e interesant să vedeţi până unde au ajuns încercările oamenilor de a sfida timpul.

Viaţa pe pământul acesta este limitată spre beneficiul nostru. Viaţa pe acest pământ este sub efectul blestemului păcatului care a adus boală, nefericire şi moarte, e în interesul nostru să fie limitată ca mai apoi să trăim o viaţă infinit mai plăcută, fără boală, suferinţă, lacrimi, timp, moarte. Da,  trăieşte cât de frumos eşti în stare, cât de sănătos poţi, dar pregăteşte-te şi de moarte. Un om înţelept sa va pregăti de trecerea la viaţă prin moarte.

Sursa: Filedinjurnal.ro

2 responses to “Joaca cu timpul – sfidarea timpului

  1. Pingback: Comparaţie articole | Studenții scriu cu spor·

  2. Asa-i multi oameni se nasc diferiti unii mai inteligenti ca altii si aceasta lume a progresat rapid in doar cativa zeci de ani am atins viteza care sfideaza timpul Lui Dumnezeu .
    VITEZA SCURTEAZA VIATA PE PAMANT ,ACEASTA GENERATIE SE JOACA CU TIMPUL LUI DUMNEZEU .
    Tehnologia moderna si inovatoare a internetului ,a telefoniei, a audio vizualului etc. se dezvolta de la an la an tot mai tare ,cine s-a gandit in urma cu 20 de ani la telefoanele mobile de azi de mare performanta cu Android, etc..
    Tinerii de azi vor sfida timpul Lui Dumnezeu cu toate resursele lor demonice , fara sa isi dea seama ca aceasta le aduce la o imbatrinire imatura ,multi oameni azi la varsta de 6o de ani sunt ca cei de 80 de ani ,neputinciosi si foarte bolnavi si degenerativi .
    Aceasta a facut tehnologia moderna ne-a epuizat toate organale si cele 5 simturi .
    1.auz(mega-decibeli ,receptoarele telefonice etc)
    2.vaz,(diverse vizualizari ,reflectoare ,lumini ,vizualizari 3 D etc.),
    3.miros(poluare etc.)
    4.pipait (substante radioactive etc.)
    5.gust (E-uri,etc.)
    si toate acestea s-au obtinut prin metode de sfidare a timpului cu viteza excesiva.
    Al 6 simt Duhul Sfant si Biblia ,simplitatea si smerenia, te poate ajuta in celelate simturi sa nu te distruga .
    Isus a zis:Fiti sfinti caci Eu sunt sfant!
    Amin!
    Tinerii de azi nu vor ajunge nici la jumatatea vietii celor din trecut care s-au lasat condusi de timpul lent si aveau rabdare o indelunga rabdare a solutionarii diverselor probleme ,a dezvoltarii umanitatii .Azi cu toate programele si dietele lor de preimbatranire ,mor tineri unii chiar foarte tineri ,pe sosele si in locuri unde diavolul ii duce.
    In trecut oameni parcurgeau tara si lumea cu cai si carute ,faceau totul cu rabdare ,iar acum vor numai cu aeronave de mare viteza cu poluare .
    Multi nu stiu ca aceste lucruri ii imbatranesc sii ii omoara inainte de vreme si mor la jumatatea vietii lor ,indiferent de cat s-ar straduii ei cu diete si programe de fitness etc.,Dumnezeu le va scurta viata .
    Este scris in cele zece porunci.
    Efeseni 6:1. Copii, ascultati in Domnul de parintii vostri, caci este drept.
    2. “Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta” – este cea dintai porunca insotita de o fagaduinta –
    3. “ca sa fii fericit si sa traiesti multa vreme pe pamant.”
    Amin!
    Ce copil mai asculta in ziua de azi de parinti cu concepti din vechime,sa rabde si sa astepte in tacere ajutorul Domnului ?!!! nici o,5% din tinerii de azi nu mai asculta de parinti si bunici.
    Viteza timpului si neascultarea de parinti scurteaza atat viata tinerilor cat si a acestui pamant .Vai de noi, ca am lasat aceasta lume pe mana pruncilor ,a imaturilor si a neimblanzitilor de oameni demonizati .
    Acum e timpul diavolului ,care stie ca mai are putin de existat si v-a fi distrus ,de aceea acum e la putere viteza si globalizarea ,care este sfidarea timpul si rabdarii Lui Dumnezeu .
    Aceasta e adevarul ,ei singuri si-au facut-o cu mana lor si cu mintea celui rau , dar ce e mai rau este ca un om daca nu ajunge la o maturitate spirituala ,nu va ajunge nici in vesnicie cu Dumnezeu.Dumnezeu nu are nevoie de vitezomani si nici de imaturi spirituali in cer ,de mormoloci ,El are de nevoie de sfinti si de rabdarea lor.Caci El este un Dumnezeu rabdator ,un indelung rabdator si cine este din Dumnezeu a ramas la fel ,caci El nu S-a schimbat si nu se va schimba niciodata .
    El este acelasi ,ieri ,azi si in veci .Amin.
    Doamne ai mila de noi si lumineaza-ne sa ne trezim la Adevarul Tau!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s