Pastorul Iacob Coman, face o marturie socanta!

coman iUn frate pastor mi-a recomandat să ascult mesajul pastorului adventist Iacob Coman, care se pare că s-a lăsat ,,pradă” sincerității și s-a apucat să spună lucruri pe care – pot sa mărturisesc – nu le-am mai auzit niciodată, și nici nu am crezut că o să le aud vreodată din gura unui pastor, și mai ales spuse public, de la amvonul bisericii.

Aproape că încep să am curajul să cred că ne aflăm în faţa unei treziri spirituale, de mare anvergură, trezire pe care o așteptăm cu toți de foarte mult timp.

Din istoria biblică aflam că atunci când un împărat bun și cu frică de Dumnezeu, a urcat pe tron, el a început prin a-și asuma păcatele poporului, începând să-și ceara iertare de la Dumnezeu, în numele poporului, (Nemia, Daniel, etc), după care Dumnezeu a început să lucreze cu acel popor și să aducă trezire și zile bune pentru popor.

Dar să revin, la predica acestui pastor, care are un subiect foarte dur, adresat în primul rând pastorilor, dar și ascultătorilor.

Iacob Coman recunoaște public păcatul de care este afectat tot poporul, dar mai ales, pastorii.

Sinceritatea cu care își recunoaște acesta păcatele, nu numai pe ale sale, dar spune ca este o stare generală, lucrul acesta ma face să cred că se fac pași (chiar dacă mărunți) spre o trezire, fie ea şi în cercuri restrânse.

Sper să se molipsească și alți păstori, de la acest pastor sincer, fiindcă astfel poate se va îndura Dumnezeu și va aduce trezirea intre noi, lucru de care avem nevoie, ca de aerul pe car-l respiram în fiecare moment.

Aşa cum am specificat anterior, Iacob Coman aparţine bisericii Adventiste. Oare sa fie această problemă doar a  lor, a fraților adventiști?

Oare sa fie doar cate un caz izolat, chiar și în rândurile lor?

Dar dacă situația este extinsă, la nivelul tuturor Confesiunilor Evanghelice!?

Vă rog urmăriți mesajul acestui frate și dați-vă cu părerea și voi.

Mesajul este lung, dar merită ascultat, vă asigur că n-o să vă pară rău. Dacă totuși nu dispuneți de timp suficient, vă rog să-l ascultați măcar de la minutul 30.

Sursa: Family2fam.wordpress.com

15 responses to “Pastorul Iacob Coman, face o marturie socanta!

  1. As vrea mult de tot sa ascult mesajul fretelui,dar sunt in Italia…si nu pot deschide pt a asculta;va rog frumos daca se poate…ati putea sa redati in cateva fraze esenta mesajului Multumesc

  2. Aici aveti link bun ca sa puteti asculta. Merita…cel putin partea a doua, ca la prima parte le cam exagereaza…dar e de inteles de dragul argumentului omiletic…
    Cu stima.

    • Cu tot respectul pentru opinia dvs, dar sa faci un comentariu ca al dvs cand exclamatia aceasta ridica un semn de intrebare cu privire la autoritatea unei scriitoare recunoscute pe plan mondial de un numar considerabil de persoane. Consider ca dvs sunteti cel care submineaza o autoritate. Nu stiu daca ati ascultat in intregime cele spuse de Coman, dar poate ca ati observat ca vb si despre cei care asculta “mincinosii” si probabil ca aici cam toti suntem “surzi”.

      Cu stima.

      • Personal nu Imi pierd vremea in polemici care nu duc nicaieri,va doresc in continuare clarviziune ,probabil ca face sens pt dvs sa ascultati un pastor care are Speranta sa fuga la munti si stinci,am inteles ca se identifica pt 20 ani ca mincinos,poate era bine sa si marturiseasca de dragul 1Ioan:1:8,sau poate muntii si stincile sint Mai bune,oricum va doresc Lumina Cu aceasi stima

  3. Prostii notorii,subminarea autoritatii presbiterilor,puteti asculta un om care recunoaste din start ca a mintit 20 ani?,Aceasta sa fie regula , norma,? Toti pastorii sint mincinosi ?! Atunci pt ce ne-am pierde vremea ascultindu-I?Grave carente de cumoastere si aplicare a Cuvintului ,scutiti- ma de asemenea mesaje fara obiectiv(sau unul de subminarea autoritatii)

  4. John faci cumva parte din ei si nu iti convine ce s-a spus? Daca deschizi urechile si nu faci pe surdu…. Atunci iti vei da seama ca e un mesaj de cainta si de pocăință, nu il vei lua ca un atac la adresa autorităților , cum le zici tu….ci o stare de indignare la nepocainta pastorilor si a noastră. Si mesajul final pe care vad ca la tine nu a ajuns…..este sa ne pocaim si sa fim demni de a sta in picioare la venirea Domnului. Sper sa mai asculti o data predica mânat de Duhul Sfânt. Numai bine!

    • Flavia, nu cred ca ar putea fi pastor, doar pe EGW o considera o oarecare…dar corect argumentezi…;)

  5. Celor care in necunostinta de cauza se incumeta sa calomnieze persoane inspirate de Dumnezeu le recomand versetul 28 din Proverbe cap.17, un verset inspirat care se refera la acest aspect… Chiar si un prost ar trece de intelept daca ar tacea si de priceput daca si-ar tinea gura…

    In ce o priveste pe Ellen White, ea intr-adevar ca a fost “o oarecare”, sau poate nici macar cat o oarecare, avand in vedere ca datorita unui accident din copilarie nu a putut sa urmeze decat doi ani de scoala. In schimb faptul ca viziunile si gandurile primite au fost de inspiratie divina, o demonstreaza chiat testul timpului de aproape doua secole.
    Sa afirmi public in secolul al XiX-lea faptul ca Biserica Catolica (aflata in pragul defiintarii ei de catre Napoleon la sfarsitul secolului al XViii-lea) va avea taria sa-si readuca toate bisericile “protestante” si chiar si America “protestanta” sub dominatia ei parea chiar si cu cateva decenii in urma o aberatie si a si fost mult ridiculizata si combatuta de “specialistii vremii”. La fel de aberante si combatute au fost considerate chiar si cu cateva decenii in urma si scrierile ei in privinta alimentatiei sanatoase, impreuna cu avertizarea asupra faptului ca va veni vremea (probabil ca a si venit intr-o oarecare masura) in care datorita bolilor si epidemiilor in randul animalelor, va deveni periculoasa consumul alimentelor de origine animala.
    Un alt aspect devenit de actualitate este chiar felul in care ea scrie despre “CRIZA FINALA” – titlul primului capitol din MARTURII PENTRU COMUNITATE vol. 9.

    … Cu o anumita ocazie, pe cand eram in New York City, am fost chemata in timpul noptii sa privesc cladirile care se inaltau etaj dupa etaj catre cer. Cladirile acestea erau garantate ca sunt sigure contra incendiului…(aceasta descriere a “zgarie norilor” din New York construite din otel si sticla- sigure impotriva incendiului- au fost scrise cu cca. sapte decenii inainte ca ele sa fi fost proiectate)
    … Scena care mi-a trecut apoi pe dinainte a fost o alarma de incendiu.Oamenii priveau la cladirile falnice si presupus sigure contra incendiului si ziceau: “Ele sunt in perfecta siguranta”. Dar cladirile acestea erau construite ca si cum ar fi fost facute din smoala. Masinile contra incendiului nu puteau face nimic pentru a opri nimicirea. Pompierii nu erau in stare sa-si foloseasca masinile…
    …. Cei care tin fraiele guvernarii nu sunt in stare sa rezolve problema coruptiei morale, a saraciei, pauperismului si a cresterii criminalitatii. Ei se luptra in zadar sa aseze operatiunile de afaceri pe o baza mai sigura…..

    Descriu aceste “scene” starea lumi de azi ?
    Ar putea face cineva (care a trait aceste evenimente din New York 2001 si a anilor de criza economica care au urmat) o descriere mai clara si succinta a ultimelor doua decenii?

    Si ca o ultima remarca, consider ca inclusiv subiectul “legii duminicale”, poate cea mai combatuta dintre toate afirmatiile ei incepe sa fie din ce in ce mai putin combatute si acceptate in scurt timp ca un eveniment firesc si necesar in calea realizarii unitatii mondiale atat de mult dorite de intreaga lume, si atunci “ce mai conteaza poruncile date de Dumnezeu”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s