Gandul de dimineata 19 Martie

father-son-ju14-2008„Supremația Fiului”

Fiul preaiubit al Tatălui ceresc este arătat ca fiind destinat supremaţiei universale. Acest adevăr măreţ este înfăţişat prin visurile lui Iosif.

Slava lui Hristos, supremaţia Lui va avea un îndoit caracter. El va avea poziţia de supremaţie pe pământ şi multe texte vorbesc despre această glorie pământească.

Visul referitor la snopii care se aruncau cu faţa la pământ înaintea snopului lui Iosif poate vorbi foarte bine despre această supremaţie desăvârşită asupra întregului pământ, pe care Hristos este rânduit să guverneze. Şi totuşi, acest vis nu poate să expună supremaţia lui Hristos în toată imensitatea întinderii sale, pentru că chemarea Lui este nu numai de a fi suprem pe pământ, ci şi de a deţine stăpânirea universală asupra cerurilor şi asupra pământului. Iar acest al doilea vis înfăţişează supremaţia cerească, prezentând corpurile cereşti în închinare. Tatăl ceresc a avut în vedere ca la împlinirea vremurilor să unească „iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ“ (Efeseni 1.10).

*… şi iată că snopul meu s-a ridicat …; iar snopii voştri … s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui … Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.

Geneza 37.7, 9*

Articol de la Claudia Darie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s