Gandul de dimineata 14 Aprilie

IMG_2469„Mărturisirea ateului (1)”
La un predicator al evangheliei veni un ateu şi zise:
– Domnule predicator, eu n-am avut de-a face niciodată cu evanghelia. Asupra sufletului meu apasă ceva şi nu ştiu cum să scap de această stare.
– Calea de scăpare este simplă. Smeriţi-vă înaintea lui Dumnezeu, pocăiţi-vă şi mărturisiţi-vă păcatele, cum a făcut tâlharul de pe cruce. Sângele lui Isus Hristos vă poate curăţa de toate păcatele.
– Nu ştiu câte păcate a făcut tâlharul, dar eu am făcut multe. De câţiva zeci de ani sunt ateu. Am fost profesor universitar şi peste o mie de studenţi mi-au ascultat expunerile în care i-am învăţat că nu există Creator, nici Dumnezeu, nici cer, nici iad. Astfel am ucis mult mai mulţi oameni decât un ucigaş. Am otrăvit sufletele oamenilor şi am format criminali, care duc mai departe ce am început eu. Chiar dacă m-ar ierta Dumnezeu, lucrarea mea va continua. Pentru oameni ca mine nu există mântuire.
Epuizat de cele mărturisite, fostul profesor universitar, care a predat ateismul, şi-a plecat capul şi a început să plângă ca un copil.
*Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. Geneza 6.5*

de la Claudia Darie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s