Papa Francisc: „Satana este aici, chiar în secolul al XXI-lea”

dreamstime_s_33853561Trăim într-un secol al rațiunii în care existența unor forțe demonice cu chipuri hidoase ține de recuzita imaginară populară originată de Evul Mediu. Într-o predică recentă, Papa Francisc a avertizat asupra pericolului relativizării diavolului în existența umană, potrivit Daily Mail. El a afirmat că viața fiecărui creștin este o luptă constantă împotriva răului, menționând că cine vrea să-I urmeze lui Iisus trebuie să fie conștient de această realitate.

„Dar uitați-vă că diavolul este prezent. Satana este aici, chiar în secolul al XXI-lea! Și noi nu trebuie să fim naivi, nu? Trebuie să învățăm din Evanghelie cum să luptăm împotriva Satanei”. În consecință, și-a sfătuit credincioșii să evite tentația Satanei, deși oamenii îl consideră pe diavol ceva „de modă veche”.

Nu este prima oară când papa insistă asupra realității forțelor demonice. Cu ocazia unei liturghii susținute din 2013 el avertiza că „prezenţa diavolului este confirmată de Biblie, începând cu prima pagină şi terminând cu ultima pagină, care se încheie cu prezenţa diavolului, mai exact cu victoria lui Dumnezeu asupra diavolului.” Atunci era prima oară când le amintea credincioșilor că nu trebuie să fie naivi.

Diavolul, partener istoric al ființei umane

Până la urmă, cine este acest personaj sinistru? Este rezultatul unei fantezii umane? Răspunsul este pozitiv, dacă luăm în considerare opiniile sociologilor sau istoricilor. Spre exemplu, în cartea „Istoria generală a Diavolului”, istoricul Gerald Messadie consideră că diavolul apare peste tot unde e nevoie de un țap ispășitor. În opinia sa, ideea de diavol ar fi, de fapt, rezultatul unei fantasme colective. Gerald Messadie abordează din perspectiva istoriei mentalităților geneza diavolului și acea nevoie a omului de a-și nega responsabilitatea propriilor alegeri și de a-și declina vina.

„Diavolul n-a participat la nici un eveniment. El este chiar scandalos de absent în marile momente ale veacurilor din urmă. Nimeni nu i-a văzut vreodată nici coada, nici coarnele… Nu a fost zărit nici la Hiroshima, nici în bunkerul lui Hitler. Nu s-a văzut in toate acestea decât exprimarea patimilor omenești, precum și a urii, o ură cum animalul nu cunoaște, căci el nu e niciodată fiară: doar omul poate fi”.

Concluzia lui Messadie este francă: diavolul este acuzat pe nedrept de omul aflat în căutarea unui țap ispășitor. Sau mai bine spus, omul este diavolul. Teza istoricului francez nu poate fi respinsă cu ușurință. Tendința deresponsabilizării umane este mai mult decât evidentă. Iar răutatea a atins cote inimaginabile în ultimul secol. Să fie însă diavolul o creație imaginară a unei ființe umane incapabilă să își asume deciziile și să își confrunte propriile spaime?

Renumitul istoric Vladimir Tismăneanu are o altă părere în această privință. Scriind despre diavol în istorie, autentifică prezența acestuia în ultimul secol. Mai mult de atât, Tismăneanu chiar consideră că omul a trăit în compania Diavolului. Regimurile totalitare sunt creația acestuia, iar cei care le-au susținut i-au fost parteneri. În opinia istoricului, diavolul a stat în spatele religiilor seculare ale secolului XX. Nu este evident la Tismăneanu dacă diavolul este aceeași proiecție a unui imaginar colectiv sau același titlu generic pentru cele mai sinistre porniri interioare ale umanității.

Diavolul în viața cotidiană

În predica pe care Francisc a ținut-o, diavolul nu este o reprezentare, ci o realitate. Care se manifestă nu doar în marile evenimente ale umanității, precum descrie Tismăneanu, ci chiar în deciziile de zi cu zi ale oricărui individ. Nu doar regimurile totalitare îl proiectează pe diavol, ci fiecare cuvânt pe care omul îl rostește. De aceea Suveranul Pontif i-a avertizat pe creștini să evite „bârfa”, deoarece ea este una dintre formele de manifestare diabolice. Aici apare diferența de percepție: nu diavolul generator de mari cataclisme terestre este în atenția papei, ci unul mult mai familiar. Parte a existenței noastre cotidiene.

Dacă diavolul este atât de real, atunci de ce este atât de absent din conștiința publică? În spațiul occidental puternic secularizat, cu dificultate i se mai alocă spațiu chiar Lui Dumnezeu. Devine de înțeles de ce diavolul este exilat și transferat în mitologie. Aceasta cu atât mai mult cu cât psihologii susţin că la rădăcina acţiunilor malefice stau cauze psihologice obişnuite. Mitul apare atunci ca o creație firească.

Și religia și-a adus contribuția la o reprezentare eronată a diavolului. În special religia populară, tradițională, a menținut o abordare mitologică, fantastică. Perioada medievală a avut un rol decisiv în această privință. Este greu de crezut că cineva mai poate să își imagineze astăzi un diavol cu înfățișări și forme de manifestare specifice unor timpuri apuse. Însă, demitizarea diavolului pe care mulți o încearcă a avut și un efect advers. Nu doar mitul a fost spulberat. Însăși ideea de diavol nu își mai găsește spațiu în gândirea occidentală. Drept urmare, preferăm să trăim într-un spațiu depopulat de forțele demonice, mizând pe capacitatea noastră de a interpreta rațional tot ce se întâmplă în jurul nostru. Nu mai surprinde faptul că ne desfășurăm existența ca și cum suntem singurii care populăm planeta și Universul. Considerăm că prin exilul impus forțelor demonice ne situăm în plin progres. Și dacă este doar o simplă iluzie?

Este un fapt pe care l-a recunoscut un voluntar din Corpul Păcii. A trăit o experienţă care ar trebui să constituie un avertisment pentru cei care și-au format obiceiul de a relativiza totul. După câţiva ani petrecuţi în Malawi, unde credinţa şi practicile spiritiste şi de vrăjitorie co-existau, a devenit conştient că Diavolul este o entitate reală. „Ignorarea Diavolului implică un risc, iar noi, occidentalii, trebuie să ne trezim din somn”.

Poate că expresia cu „somnul rațiunii naște monștri” s-ar potrivi și în ecuația de față. Un diavol evacuat din mentalul colectiv s-ar putea să nu fie cea mai bună opțiune. Poate că nici nu ar trebui să ne mire că întâlnim în societate prea des chipul celui pe care încercăm de mult timp să îl ignorăm. Evident, nu ca în Evul Mediu, ci sub înfățișarea modernă a secolului XXI.

Sursa: SemneteTimpului.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s