Scrisoarea unui tata catre fiica sa

2fe52693de04a3047b98f83a25c5316fDrăguţa mea,
În timp ce scriu asta, mă aflu în raionul de machiaj al magazinului din apropierea casei noastre. Un prieten mi-a scris recent că această zonă este cel mai opresiv loc de pe planetă şi am vrut să văd la ce s-a referit.
Iar acum, că mă aflu aici, încep să fiu de acord cu el. Cuvintele au putere, iar cuvintele de pe display-ul acestui raion au mare putere. Cuvinte şi sintagme de genul: aspect fără imperfecţiuni, putere lichidă, lupta cu vârsta, întinerire instantanee sau frumuseţe naturală.
Atunci când ai o fată începi să realizezi că este la fel de puternică precum ceilalţi din casă – o forţă căreia nu i te poţi împotrivi, un suflet care aleargă după aceeaşi viaţă şi după aceleaşi pasiuni ca acelea ale unui bărbat.
Însă, atunci când te afli în raionul de machiaj, începi să realizezi că cei mai mulţi dintre oameni nu o vor vedea în felul acesta. O vor vedea ca pe o faţă drăguţă şi un corp de care să se bucure. Şi îi vor spune că trebuie să arate într-un anumit mod pentru ca părerile ei să poată conta.
Dar cuvintele au putere şi poate, poate, cuvintele unui tată pot să concureze cu cuvintele întregii lumi. Poate cuvintele unui tată pot să o scoată pe fiica sa din această provocare a unei ruşini instituţionalizate şi să o facă să îşi preţuiască frumuseţea.
Cuvintele unui tată nu sunt diferite, însă au un sens radical diferit:
Rezistenţă briliantă:
Fie ca rezistenţa ta să aparţină inimii şi nu unghiilor tale. Fie ca tu să descoperi ceea ce eşti şi cu tenacitate să trăieşti exact cum îşi doreşti.
Alege-ţi visul:
Dar nu de pe raftul cu produse de înfrumuseţare. Găseşte-ţi liniştea interioară, acolo a fost plantat visul tău cel mai arzător. Descoperă ce vrei să faci pe lumea asta. Şi, atunci când ai ales, urmează-ţi visul, cu integritate şi cu speranţă.
Dezbrăcată:
Lumea vrea să te dezbraci de haine. Te rog, păstrează-le pe tine. Dar da-ţi mănuşile jos. Nu da cu pumnul. Spune ce este în sufletul tău. Fii vulnerabilă. Asumă-ţi riscuri. Iubeşte o lume care abia ştie ce înseamnă să te iubesti pe tine. Fii deschisă şi abandonează-te iubirii.
Infailibilă:
Să fii mereu conştientă, înfailibil, că perfecţiunea nu există. Este doar o iluzie creată de cei care sunt interesaţi de portofelul tău. Dacă alegi să urmăreşti perfecţiunea, fă-o în materie de graţie şi delicateţe: a ta şi a celor din jur.
Înfrângerea vârstei:
Pielea ţi se va rida şi tinereţea va dispărea, însă sufletul tău nu va avea niciodată vârstă. Va şti întotdeauna cum să se joace, cum să se bucure şi cum să îi facă plăcere. Sper ca întotdeauna să îţi păstrezi spiritul tânăr.
Rezultat fără imperfecţiuni:
“Rezultatul” tău nu are nimic de-a face cu felul în care arată tenul tău astăzi, totul se rezumă la ultima zi a vieţii tale. Sper să devii din ce în ce mai înţeleaptă, iar iubirea ta să fie atât de mare încât să îi poţi îmbrăţişa pe toţi cei din jur.
Micuţo, iubeşti tot ce este roz şi voi înţelege dacă într-o zi machiajul va fi important pentru tine. Dar sper ca două cuvinte să rămână cele mai importante, acele cuvinte pe care mi le spui în fiecare seară atunci când te întreb: “Unde eşti cel mai frumoasă?”. Aceste cuvinte sunt atât de “strălucitoare” încât niciun fond de ten nu le va putea acoperi vreodată.
Unde eşti cel mai frumoasă?
Pe interior!
Din inima mea pentru inima ta,
Tati.

One response to “Scrisoarea unui tata catre fiica sa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s