Toma si ceilalti

caravaggio-toma-necredinciosul_204a72133aab61A fost Toma un sceptic de sistem? Avea acest ucenic motive să nu-și creadă colegii? Sau, cunoscând bine metehnele omenești, nu cumva era doar realist în vremuri tulburi? Prea adesea îl judecăm doar în raport cu Isus. Uităm că omul acesta (oricum ar fi fost el), avea totuși o bună relație cu ceilalți zece. Într-adevăr, lipsise la arătarea precedentă, dar până și această absență nu-l despărțise definitiv de ai săi. Continua să frecventeze cercul ucenicilor, continua să împărtășească multe dintre temerile acestora.

Cred, așadar, că Toma a fost sincer și onest. Nu a acceptat să-și clădească credința pe experiențele altora, chiar dacă lucrul acesta nu-i va zugrăvi o imaginea prea bună. Mai mult, și-a rostit îndoiala în auzul tuturor, fără niciun menajament. Cum colegii lui Îl văzuseră pe Hristosul înviat, același drept îl avea și el. Și, după cum știm, până și Isus îi recunoaște acest drept. Este dreptul ucenicului de-a fi vizitat de Mântuitorul, de-ași întări din nou credința.

Toma face diferența între mărturia omului și apariția Domnului. Toma nu rezonează cu religia, el capitulează numai în fața revelației. Nu se formalizează de micile incidente de pe traseu, ci-și dorește o destinație sigură și definitivă. Exclamația de la urmă – Domnul meu și Dumnezeul meu – dovedește încredere și relație. Numai Toma și-L asumă pe Hristosul cel înviat în această dimensiune personală. Probabil și Maria Magdalena, totuși. Oricum, sesizăm percepția colectivă pe care ucenicii o aveau asupra arătărilor Domnului. Cu Toma însă lucrurile devin mult mai specifice, mai personale.

Ce înțelegem din toate astea? În primul rând, înțelegem că relația cu ucenicii (orizontala) este determinată de relația cu Isus (verticala). Ei rămân împreună pentru că împărtășesc toți aceeași experiență: a unui Hristos viu. În al doilea rând, înțelegem că nimeni nu-L poate cunoaște cu adevărat pe Isus doar prin mediere. Experiențele altora pot s-o confirme pe a noastră, dar nimic mai mult. În al treilea rând, înțelegem că adevărata devoțiune se clădește pe o relație personală cu Dumnezeu. Fără această realitate, totul devine un formalism pur, un ritual dubios și înșelător. Să rămânem, așadar, în cercul ucenicilor, dar mereu cu gândul la Hristos care ne primește și ne îndrumă.

Sursa: Coramdeo.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s