Gandul de dimineata 27 Mai

biblia„Cartea interzisă (2)”
După o scurtă cugetare, tânărul zise tatălui: „Niciodată este un timp lung. Dar îţi promit că nu voi deschide această carte înainte de a împlini 21 de ani. Atunci, cred eu, voi fi destul de matur, ca să-mi pot face singur o părere“.
Anii au trecut. Tânărul era un om de încredere la firma tatălui său, urmând în curând să devină asociatul lui. A fost o zi deosebită când tatăl l-a trimis în Anglia ca reprezentant al firmei pentru un contract important. La hotelul din Londra, unde a fost cazat, tânărul evreu găsi în sertarul noptierei un Noul Testament. Închise repede sertarul şi încercă să uite cartea interzisă. Dar nu se mai putea concentra la afacerile sale. De ce era interzisă această carte? Ar fi vrut să o deschidă, dar mai erau câteva luni până la împlinirea vârstei de 21 de ani; şi până atunci era legat de promisiunea făcută tatălui său.
În ultima seară a şederii sale la Londra, tânărul nu mai rezistă şi dori să citească doar primul capitol din cartea interzisă de tatăl său şi religia sa, iar apoi să meargă la culcare şi a doua zi să se întoarcă în Franţa.
*Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei … Eclesiastul 3.11*

Articol de la Claudia Darie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s