Gandul de dimineata 4 Iunie

index„Dezbrăcarea lui Iosif”
Fraţii lui Iosif l-au dezbrăcat de haina cea pestriţă. Tatăl îi făcuse haina cea pestriţă ca o dovadă că îl iubea mai mult decât pe ceilalţi, iar fraţii l-au înjosit dezbrăcându-l de ea.
Tot astfel, în multe ocazii, când Hristos S-a distins faţă de toţi ceilalţi oameni prin manifestările puterii Sale divine, a înţelepciunii şi a harului, omul în răutatea sa a căutat să-L dezbrace pe Domnul de haina Lui. Singura viaţă perfectă care a fost trăită pe acest pământ a fost viaţa lui Hristos. În El, totul era desăvârşit. El n-a avut nicio bogăţie şi nu a lăsat nimic, decât hainele pe care le-a purtat. Dacă mergem cu gândul la cruce, găsim că ostaşii au împărţit hainele Lui între ei. Se pare că au fost cinci articole vestimentare. Primele patru le-au împărţit şi a mai rămas cămaşa care era dintr-o singură ţesătură. Dacă ar fi fost tăiată, nu ar mai fi avut nicio valoare. Ei au tras la sorţi pentru cămaşă. Ei nu ştiau că împlineau o profeţie făcută cu o mie de ani în urmă: „Îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea“ (Psalmul 22.18). Aceste profeţii împlinite ne amintesc de exactitatea inspiraţiei Scripturii şi că Isus Hristos este, într-adevăr, Mesia cel promis, care doreşte ca noi să-L acceptăm în inimi ca pe Salvatorul nostru, care S-a dus la Tatăl ceresc să pregătească un loc pentru ai Săi.
*Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el. Geneza 37.23*

Articol de la Claudia Darie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s