In Londra, crestinii ofera adaposturi musulmanilor convertiti

dreamstime_xxl_29492422-900x480Organizația caritabilă creștină Christian Concern, ce activează în Marea Britanie, va deschide un lanț de adăposturi, unde se vor putea refugia musulmanii convertiți la creștinism, ce stau sub teroarea crimelor de onoare.

Conform organizației, aproximativ 3.000 de persoane se tem pentru viețile lor în Anglia, după ce comunitățile musulmane din care făceau parte au amenințat că îi vor pedepsi pentru părăsirea credinței. Legea islamică sharia prevede ca apostazia să fie pedepsită cu moartea.

Crimele de onoare sunt rare în Londra, dar se întâmplă și în prezent. Represaliile includ în mod obișnuit discriminare, ostracizare socială, amenințări și violență (bătăi sau distrugerea și incendierea proprietăților).

Andreea Williams, director executiv al organizației, spune despre musulmanii convertiți că în cel mai bun caz sunt penalizați prin excluderea din familie, iar în cel mai rău caz sunt amenințați cu moartea.

„Asta nu se întâmplă doar în Sudan și Nigeria, ci chiar în Londra. Guvernul a eșuat în gestionarea sentimentului anticreștin, ce se răspândește nestingherit în societate”,

a declarat Williams.

Problema a devenit mai proeminentă în Marea Britanie după ce, în luna ianuarie, un bărbat afgan a primit azil religios în țară, deși era ateu. Avocații săi au reușit să demonstreze că ateismul său i-ar fi pus viața în pericol dacă mai rămânea în Afganistan.

Anunțul celor de la Christian Concern vine în contextul scandalului iscat în Pakistan, după ce o femeie însărcinată în luna a treia a fost omorâtă cu pietre de către propia familie, în mijlocul orașului Lahore. Femeia se căsătorise cu un alt bărbat decât cel stabilit de familie, bărbat care a asistat pasiv la moartea acesteia.

Autoritățile musulmane nu se implică în aplicarea shariei de către familiile „făcute de rușine”, iar cazul a stârnit indignare internațională și a realimentat apelurile pentru încetarea crimelor „de onoare”.

Sursa: Semneletimpului.ro

Leave a comment