Gandul de dimineata 25 Iunie

Safe Sales On The Rise As Markets Devalue Assets„Ce vom câștiga?”
Caravana negustorilor aflaţi în drum spre Egipt i-a sugerat deodată lui Iuda prilejul de a scoate un profit de pe urma fratelui lor. De ce nu l-ar vinde pe Iosif, ca să câştige ceva bani? Dacă nu şi-au satisfăcut ura omorându-l, de ce nu şi-ar satisface lăcomia vânzându-l? De aici, ei şi-au abandonat fratele în mâna naţiunilor şi s-au dedat câştigului de bani.
Şi ceea ce a făcut Iuda cu o mie de ani înainte de Hristos, urmaşii lui au făcut în timpul lui Hristos şi după crucificarea şi învierea Sa. La cruce, iudeii au părăsit pe Mesia al lor, dându-L pe mâna naţiunilor, şi de atunci încoace s-au dedat închinării lui mamona. „Câştigul“ este cuvântul care a guvernat acţiunea fraţilor lui Iosif. Iuda a adresat întrebarea caracteristică unei inimi lacome: „Ce vom câştiga?“. El nu a pus în faţa fraţilor săi dacă este drept ceea ce fac sau dacă este greşit, ci: „Ce vom câştiga?“. Cuvintele profetului Ieremia se potrivesc acestei împrejurări şi celor asemănătoare cu ea: „Dar tu n-ai ochi şi inimă decât ca să te dedai la lăcomie, ca să verşi sânge nevinovat şi să întrebuinţezi asuprire şi silnicie“ (22.17).
*Atunci Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele?“. Geneza 37.26*

Articol de la Claudia Darie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s