Nu e nevoie sa te schimbi pentru nimeni!

b67433b1ce0f74e6e123f4e397b10236Am văzut multe persoane schimbându-și total comportamentul și atitudinea în prezența altora, devenind deodată alte persoane și atunci am rămas mirată de cât de schimbători sunt oamenii atunci când circumstanțele le-ar părea favorabile planurilor lor. Dar mi-am dat seama că nu trebuie să te schimbi pentru nimeni, nu trebuie să încerci să devii altcineva doar pentru a-i face pe plac celuilalt sau pentru a intra în grațiile altor persoane, fiindcă așa te vei pierde pe tine. Rămâi așa cum ești și dezvoltă-ți caracterul tău, nu pe al altuia. Am auzit de mii de ori că trebuie să fim noi înșine și că nu trebuie să ne schimbăm pentru a face pe plac cuiva. Dar ce înseamnă a fii tu însuți?
A fii tu însuți înseamnă în opinia mea să nu încerci să fii altcineva doar de dragul de a a-l face pe celălalt să te placă. Înseamnă să nu-ți fie teamă sau rușine de cine ești tu și să dai întotdeauna ce ai mai bun din tine, să ai acel curaj de a-ți susține principiile și părerile și să nu te lași intimidat că celălalt s-ar putea să nu fie de acord cu ceea ce tu crezi. Mulți oameni poartă măști fără număr, încât au ajuns până și ei înșșii să nu se mai recunoască când se privesc seara în oglindă.

Punând prea multe măști pe inimile noastre, riscăm să ne trezim într-o zi că nu ne vom mai putea regăsi fiindcă ne-am îngropat adevărata față sub greutatea măștilor false. Din păcate, suntem falși. Știm cum să zâmbim, ce să spunem și ce să facem. Dar nu știm să fim noi. Să spunem ceea ce dorim să spunem, să simțim ceea ce inima ne îndeamnă să simțim și să gândim liber. Ne lăsăm conduși adesea de spiritul de turmă, râdem la glumele proaste ale celorlalți din grup doar pentru a mai rămâne ”prieten” cu ei, ne schimbăm mersul atunci când trecem pe lângă cineva anume și mințim frumos când vine vorba de noi. Știm cum să atragem atenția asupra noastră și cum să-i facem pe ceilalți să se simtă prost. Suntem gata să renunțăm la tot, dacă doar așa putem crește în ochii oamenilor și uităm că astăzi putem fi aplaudați, iar mâine huiduiți.

Cred că dacă am fi cine suntem cu adevărat, atunci nu ar mai exista atâta confuzie și prefăcătorie în relațiile din viața noastră. Dacă am fi sinceri, deschiși, autentici, atunci nu ar mai fi nevoie să ne facem griji de ce cred oamenii de noi. La urma urmei, nu contează părerea oamenilor, ci părerea lui Dumnezeu despre noi și părerea noastră. Suntem mulțumiți de noi? Să ne facem curaj să privim în profunzimea sufletului nostru și abia apoi să spunem dacă suntem fericiți și mulțumiți de cine suntem.

Articol de la Milena Cismasiu

Sursa: Intrebarileinimii.blogspot.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s