Gandul de dimineata 4 Iulie

13„Numărul 13”
La construirea podului-tunel feroviar şi rutier dintre Danemarca şi Suedia au fost folosite componente de construcţie gigantice. Fiecare element de tunel are o lungime de aproximativ două terenuri de fotbal. Acestea au fost construite pe uscat, apoi au fost transportate la locul lor şi lăsate pe fundul mării. Era cerută cea mai mare precizie, nimic nu trebuia să dea greş. Douăsprezece elemente erau la locul lor. Dar al treisprezecelea? Inginerii au început să se teamă. Pentru ca să nu se întâmple nimic, au denumit elementul acesta 12b. Dar totuşi, chiar la acest element s-a întâmplat ceva! În loc să fie lăsat încet în jos, s-a rostogolit şi s-a scufundat necontrolat. Numai cu mult efort şi costuri suplimentare mari s-a reuşit totuşi folosirea elementului. Etanşeitatea nu a fost suficient de bine realizată.
Oare a fost numai o greşeală omenească? Sunt sigur că aici Dumnezeu a intervenit. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează stăruitor cu privire la superstiţie. Magia, vrăjitoria şi horoscopul sunt elemente diavoleşti. Cine se ocupă cu aceste lucruri, nu va deveni niciodată fericit, pentru că în spatele lor stă satan şi demonii săi, care lucrează mereu împotriva lui Dumnezeu şi împotriva oamenilor. Ei promit mult, nu dau nimic. Atenţie!
*Căci aşa vorbeşte Domnul …: „Nu vă lăsaţi amăgiţi … de ghicitorii voştri …“. Ieremia 29.8*

Articol de la Claudia Darie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s