Asociatia internationala a exorcistilor – recunoscuta oficial de Vatican

dreamstime_xl_250097-900x480Vaticanul a recunoscut din punct de vedere legal Asociaţia internaţională a exorciştilor, manifestându-şi astfel sprijinul pentru o practică ce nu este nici admisă, nici apreciată de toate confesiunile, potrivit cotidianului oficial al instituţiei papale, L’Osservatore Romano.

Decizia luată la data de 13 iunie nu a surprins reprezentanţii Asociaţiei, care au transmis lumii catolice prin Părintele Francesco Bamonte că vestea de a reintroduce practica în canon „ne aduce bucurie atât nouă, cât şi întregii biserici”. Tot Francesco, exorcist al Romei şi preşedinte al asociaţiei, a declarat pentru L’Osservatore că „exorcismul este o formă de caritate în beneficiul persoanelor care suferă de tulburări interioare profunde.” El speră că „şi alţi preoţi îşi vor da seama de această realitate dramatică, adesea ignorată şi subevaluată”.

Potrivit legii eclesiastice, exorcismul inspirat din exemplul lui Iisus în Noul Testament se ocupă cu eliminarea posesiei demonice dintr-o persoană de către un preot cu atribuţii deosebite. Intrat în tradiţia catolică în jurul secolului al 15-lea, fenomenul a traversat în timp o serie de transformări. Astfel, de la concepţia conform căreia orice creştin putea duce la capăt ritualul prin credinţă până la crearea unui adevărat manual de instrucţiuni pentru preoţi la mijlocul mileniului al II-lea, astăzi subiectul şi-a găsit locul mai mult în literatură sau film.

Singurele rămăşiţe ale trecutului în acest aspect erau reprezentate, potrivit volumului Contemporary American Religion de practici „clandestine, subterane, duse la îndeplinire fără aprobarea bisericii şi fără o analiză psihologică şi fizică efectuată în prealabil pe pacient. Poate tocmai din acest motiv, în anul 1999, scaunul papal a hotărât ca regulile stabilite pentru exorcism să fie revizuite pentru prima oară din anul 1614. Cu toate acestea, legea modificată nu altera practicile, ci subiecţii, Vaticanul recunoscând că „individul care pretinde a fi posedat trebuie să treacă printr-o evaluare din partea medicilor pentru a atesta dacă acesta suferă sau nu de o boală.”

Un papă al schimbărilor

Odată cu venirea noului papă, peisajul bisericii catolice aflate în căutarea identităţii şi relevanţei într-o lume seculară pare a fi într-o continuă transformare. Astfel, declarând chiar în discursul inaugural că „acela care nu se roagă lui Dumnezeu, îl slujeşte pe Satana” Papa Francisc evocă, mult mai frecvent decât predecesorii săi, prezenţa nocivă a răului în lume şi necesitatea de a lupta prin cât mai multe mijloace contra acesteia.

Un caz discutat în media a avut loc la puţin timp după alegerea sa ca papă, atunci când Francisc s-a oprit în mijlocul mulţimii adunate în piaţă Sfântul Petru, în faţa unui bărbat cu dizabilităţi şi i-a pus mâinile pe cap – un gest care părea un act de exorcism. Vaticanul a dezminţit că ar fi vorba de aşa ceva, vorbind despre o simplă rugăciune intensă.

Asociaţia internaţională a exorciştilor

Ideea de a reuni într-o asociaţie membrii din întreaga lume îi aparţine preotului romano-catolic Gabriele Amorth, exorcistul şef de la Vatican şi din episcopia Romei. Aceste practici au atras un număr mare de fideli în anii 1980, aşa că în 1991 a fost înfiinţată Asociaţia exorciştilor italieni. Ulterior, Amorth a început să organizeze întâlniri internaţionale odată la 2 ani, iar în prezent, asociaţia numără 250 de exorcişti care activează în 30 de ţări.

Participând la nu mai puţin de 70.000 de cazuri de posesie demonică, părintele Gabriele Amorth, unul dintre membrii fondatori ai organizaţiei exorciştilor remarca într-un interviu pentru ABC news importanţa implicării bisericii: „După părerea mea, episcopii care nu desemnează în funcţii exorcişti săvârsesc un păcat de moarte”. El este completat de preotul Gary Thomas, cunoscut ca sursă de inspiraţie pentru filmul The Rite, avându-l ca protagonist pe Anthony Hopkins, care observa numărul mare de ritualuri oculte, new age şi păgâne care au început să împânzească Europa şi Statele Unite.

Atunci când îl eliminăm pe Dumnezeu din discursul public şi îl înlocuim cu aceste practici, deschidem uşile pentru influenţa răului asupra vieţii oamenilor”, declara Thomas pentru Vice News, explicând că „preoţii trebuie să-şi asume rolul spiritual şi pastoral pentru a conduce oamenii pe calea eliberării.”

În ceea ce priveşte filmul în care a fost reprezentat, preotul recunoaşte că de multe ori privitorii se concentrează mai mult pe drama decât pe suferinţa persoanei în sine. De aceea, în concepţia lui, lăsând la o parte controversa, „trebuie să recunoaştem că unele dintre situaţii sunt reale, iar Satana este cu atât mai real.”

Sursa: SemneleTimpului.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s