Gandul de dimineata 20 Iulie

cele-mai-grave-greseli-pe-care-trebuie-sa-le-eviti-la-interviul-de-angajare_size9„O întâlnire de neuitat”
Simon a venit la Isus, adus de Andrei. Găsindu-L pe Mesia, Andrei a simţit nevoia să-i spună şi fratelui său Simon. Andrei nu a ţinut numai pentru el o astfel de veste bună. Când Învăţătorul l-a văzut pe Simon, i-a zis: „tu te vei chema Chifa (care în traducere înseamnă Petru)“. Domnul S-a folosit de puterea pe care o are asupra alor Săi pentru a da lui Petru numele care El ştia că i se potriveşte cu poziţia pe care o va avea ca piatră a clădirii din care va face parte, şi anume: Adunarea lui Dumnezeu.
Pentru Petru întâlnirea aceea cu Isus a fost de neuitat. Ce bine că Petru a venit îndată la Isus! Astfel a putut fi chemat de Mântuitorul, ca să meargă după El. Tot ce făcea Învăţătorul, Petru vedea. Tot ce spunea Hristos în faţa mulţimii sau în cerc restrâns de oameni, Petru auzea. Această umblare cu Învăţătorul l-a determinat pe Petru să spună cuvinte admirabile: „Tu ai cuvintele vieţii veşnice“, sau „Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu“, sau să scrie mai târziu despre Domnul său: „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu S-a găsit vicleşug“.
*… „Noi am găsit pe Mesia“. … Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa (care în traducere înseamnă Petru)“. Ioan 1.41-42*

Articol de la Claudia Darie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s