Rusii la „plimbare” prin Ucraina cu tancurile

dreamstime_xl_14075251-900x480Spectacol pentru Europa
Acum câteva zile mai mulți parașutiști au fost capturați în Ucraina. Au nimerit din greșeală acolo, a răspuns Moscova. În ultimul timp, se pare că „greșelile” se multiplică. Alți 1.000 de soldați ai Kremlinului au trecut granița și asta nu în circuit turistic. Așa cum ne-am obișnuit, oficialii Uniunii Europene își exprimă îngrijorarea. Și cam atât.
Dacă situația nu ar fi atât de tensionată, am putea fi înclinați să credem că asistăm la o piesă plină de umor. Rusia dezminte tot ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei. Și pentru a fi convingătoare, trimite ajutoare umanitare fără să i le fi cerut nimeni.
Mai mult de atât, soldații lui Putin nimeresc din greșeală pe un teritoriu străin. Evident, înarmați. Iar Moscova reacționează ca și cum ar fi surprinsă de turnura evenimentelor. Și pentru ca piesa să aibă miză, nu puteau lipsi nici spectatorii. Oficialii Uniunii Europene privesc, se îngrijorează și, din când în când, mai fac câte un apel la pace.
Și totuși, un scenariu există. Dar nu are nimic din nota de umor pe care Rusia vrea să o transmită. Situația este chiar dramatică. Un timp, armata ucraineană a creat senzația că preia sistematic sub control toate localitățile rebele din estul Ucrainei.

Acum însă, Rusia a schimbat tactica și acționează decisiv. Surse din serviciile de informaţii americane, citate de CNN, susţin că 1.000 de militari ruşi, cu armament greu, au pătruns în estul Ucrainei.

Ce se întâmplă la frontierele Ucrainei?
„Un număr tot mai mare de trupe ruseşti intervin în mod direct în luptele de pe teritoriul ucrainean”, a scris Geoffrey Pyatt, ambasadorul american la Kiev, într-un mesaj postat pe Twitter. O cifră concretă a fost oferită de un oficial al Aliantei Nord-Atlantice, care dorește să își păstreze anonimatul, scrie Reuters. „Am estimat că mult peste 1.000 de trupe rusești operează acum în interiorul Ucrainei”, a declarat oficialul.

Este un motiv suficient pentru ca preşedintele ucrainean Petro Poroşenko să își anuleze o vizită în Turcia, îngrijorat de „desfăşurarea de forţe armate ruse în estul ţării”.
De asemenea, Ucraina a solicitat Uniunii Europene un „ajutor militar de anvergură” în urma „invaziei ruse”, conform ambasadorului ucrainean la UE, Konstiantin Eliseiev.

Dispută terminologică
Dacă politicienii ucraineni sunt convinși că Rusia este implicată direct în susținerea directă a rebelilor, nu toți specialiștii în politică externă cad de acord cu privire la situația de fapt din estul Ucrainei.
Unii contestă că ar fi vorba de o invazie. Însă Rusia nu are nicio ezitare în a recunoaște că termenul este corect. Ella Poliakova, membră a echipei de consilieri a preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat că ea consideră acţiunile Rusiei o invazie a Ucrainei. „Atunci când mase de oameni, sub ordinul comandanţilor, pe tancuri, pe blindate şi folosind armament greu, intră pe teritoriul unei alte ţări, trec frontierele, atunci eu consider aceste acţiuni o invazie”, a declarat Ella Poliakova, consilier pentru drepturile omului al preşedintelui Vladimir Putin.
În schimb, oficialul NATO care a furnizat știrea despre prezența militarilor ruși pe teritoriul Ucrainei susține că vede acțiunile Rusiei mai degrabă ca pe niște „incursiuni” decât ca pe o invazie.

Partea română, direct interesată de evoluția situației de la frontierele estice ale Ucrainei, apreciază că ceea ce se petrece acum în zonă constituie o operațiune specifică Rusiei. Într-o conferință de presă, președintele Băsescu a afirmat că România nu consideră că împotriva Ucrainei s-a produs o invazie, ci o „infiltrare”.

În spatele acesteia există un obiectiv clar: realizarea unei „Transnistrii de dimensiuni mult mai mari în Estul Ucrainei”. În opinia președintelui, chiar dacă nu este o invazie militară, aceasta nu înseamnă că nu există un risc major. Schimbarea forțelor în favoarea separatiștilor nu poate rămânea fără consecințe, apreciază șeful statului.

Dubla surpriză a Ucrainei
În timp ce oficialii europeni fac analiză semantică, Ucraina este surprinsă de gestul oarecum neașteptat al Rusiei de aducere a soldaților în Ucraina într-o manieră nedisimulată. Reacția lui Poroșenko sugerează nivelul uimirii din tabăra ucraineană.
Nu este însă singura surpriză căreia guvernanții ucraineni trebuie să îi facă față. În timp ce Rusia își pune în aplicare propriul scenariu în est, în partea opusă nu se întâmplă nimic semnificativ. Aceleași discursuri anoste care l-au convins pe Putin că are „undă verde” pe frontul ucrainean: Uniunea Europeană s-a mulțumit să se declare „extrem de preocupată” de situația de facto din Ucraina Ucraina.

„Suntem extrem de preocupaţi de ultimele evoluţii, în special de informaţiile din teren”, a declarat într-o conferinţă de presă Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a serviciului diplomatic al UE. Nimeni nu contestă că există o preocupare. Dar este și suficientă?

Ucraina strigă
Acest gen de atitudine a generat nemulțumire printre politicienii ucraineni. Este pentru prima oară când aceștia o exprimă public. Astfel, Ministerul ucrainean al Externelor se declară „şocat” de reacţia Bruxellesului. „Kievul apreciază sprijinul consistent al UE pentru Ucraina, însă este profund dezamăgit de poziţia Bruxellesului faţă de cele mai noi evoluţii. Mai exact, de lipsa acesteia. Am făcut câteva declaraţii publice, dar acelea trec prin toate filtrele diplomatice”, a declarat o sursă din cadrul Ministerului pentru presa ucraineană.

„Nu înţelegem care este poziţia UE în actuala situaţie. Vorbim despre o agresiune clară a Rusiei asupra Ucrainei, prin intermediul armatei regulate, iar UE a fost informată. Faptul că UE a tăcut şi nu recunoaşte asta ne şochează. UE trebuie să se hotărască”, a adăugat sursa.

Ucraina și-ar dori o intervenție militară. Este de înțeles. Însă, o asemenea opțiune ar detensiona sau ar escalada situația și mai mult? Europa mizează mai departe pe cartea diplomației. Ar putea fi cartea câștigătoare.

Problematic este că discursurile cu privire la apărarea valorilor europene nu au întotdeauna acoperire în realitate. Lipsa de fermitate și de unitate în decizii a conturat imaginea unei Europe care se zbate în incertitudini și propria ei neputință. Pe acest fond, este relativ simplu pentru Kremlin să acționeze, profitând de breșele care apar în construcția politică europeană.
Nu este exclus ca Putin să înțeleagă chiar mai mult decât vor politicienii occidentali să lase să se vadă.

 

Până când aceștia vor ajunge să se pună de acord din punct de vedere semantic, este posibil ca Moscova să mute decisiv pe tabla de șah. Este de fapt un joc pe care Rusia îl joacă cu mare plăcere.

Semnele timpului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s