Pentru intelepciune trebuie sa ne rugam

inteleptDeși pare atât de ușor, totuși de atâtea ori nu ne gândim să cerem lui Dumnezeu înțelepciunea Sa.

Ne confruntăm zilnic cu multe situații diferite, care necesită înțelepciunea lui Dumnezeu să ne arate ce să facem – și totuși de atâtea ori nu o cerem, sau o cerem, dar cu îndoială.

Noi trebuie să ne rugăm cu credință, nu cu îndoială, iar Dumnezeu va răspunde. Cuvântul Său spune că atunci când Îi cerem cu credință, El ne dă din belșug. Pe El nu-L reține nimic. El dorește ca noi să avem înțelepciunea Lui.

Dar atunci când ne îndoim, nu ne putem păstra echilibrul fără a stârni valurile pe marea vieții, valuri ce ne ridică într-un avânt amețitor, creându-ne falsă imagine de cuceritori, după care ne coboară la fel de vijelios punându-ne eticheta de nefericiți.

Ar trebui să ne rugăm zilnic pentru ca Dumnezeu să ne dea înțelepciunea Lui, astfel încât atunci când ne confruntăm cu situații dificile pe tot parcursul zilei, vom ști cum să ne descurcăm, și ne vom menține echilibrul, oricât de mare ar fi vântul și furtuna pe valurile vieții.

Avem nevoie de înțelepciunea lui Dumnezeu, în fiecare zi… Și în fiecare zi, pentru înțelepciunea lui Dumnezeu, trebuie să ne rugăm.

Paul Burdeț

Sursa: Ciresarii.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s