Se strange cercul in jurul adevaratilor crestini. Suntem pregatiti? (2)

Evanghelici influenţi iau atitudine faţă de cazul Houston, printre care Ronnie Floyd, John Piper şi Ben Carson, în timp ce alţii sunt nevoiţi să plătească fermitatea faţă de valorile Scripturii.manifestacic3b3n-pastores

„Libertatea religioasă este în pericol de extincţie în Statele Unite, de aceea cred că tăcerea nu este o opţiune”, a specificat Samuel Rodriguez, preşedintele organizaţiei NHCLC, din care fac parte doi dintre pastorii somaţi. „Din convingere, înţelegem că o postură de indiferenţă azi, va duce la o situaţie de captivitate mâine. Pentru binele copiilor noştri, trebuie să luptăm pentru a apăra acest principiu fundamental al libertăţii religioase”, a spus Rodriguez. (Protestante Digital)

Judecătorul Gilbert Breedlove din Carolina de Nord, a renunţat lunea trecută la postul său deoarece nu dorea să-şi trădeze credinţa lui creştină, efectuând căsătorii între persoane de acelaşi sex, care acum sunt permise de legea statului, după ce interdicţia căsătoriilor de acest fel în Carolina de Nord a fost anulată în 10 Octombrie, de către un judecător federal. Magistratul de 57 de ani, care este şi pastor ordinat, s-a văzut obligat să ia această decizie, după 24 de ani de activitate judiciară. „Era unica opţiune pe care o aveam”, a spus Breedlove ziarului Citizen Times. „Ne-au spus că suntem obligaţi să efectuăm căsătorii homosexuale şi acest lucru era ceva ce eu nu puteam să fac datorită convingerilor mele religioase. Eu eram creştin atunci când am început cariera de judecător”, a continuat Breedlove. „În acel moment, legea nu îmi cerea să fac ceva ce era în contra credinţei mele în Dumnezeu. Acum când legea s-a schimbat, eu rămân cu credinţa”.

Cu toate că şi-a pierdut locul de muncă, acesta a declarat că nu este îngrijorat cu privire la viitorul său financiar, deoarece are încredere deplină în Domnul. „Aceasta este una din cerinţele ce se impun pentru a fii creştin. Dacă eşti disponibil să-l slujeşti pe Domnul, atunci El îţi va purta de grijă”, a mai spus magistratul.

Joia trecută, un alt judecător din condatul Rockingham, pe nume John Kallam jr, a luat aceeaşi decizie ca şi colegul său, spunând că a oficia căsătoria unor homosexuali „înseamnă a profana o Instituţie Sfântă stabilită de Dumnezeu însuşi”.

„Atunci când am depus jurământul, am înţeles că va trebui să oficiez căsătorii şi am făcut acest lucru de-a lungul mandatului meu”, a scris Kallam în cererea de demisie. „Dar când am depus jurământul nu se preciza nicăieri că eu voi fi obligat să căsătoresc perechi de acelaşi sex”.

Citeste intreg articolul si afla ce se intampla in America in ziua de azi …

http://benidradici.wordpress.com/2014/10/26/se-strange-cercul-in-jurul-adevaratilor-crestini-suntem-pregatiti-2/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s