Un fenomen care ia amploare: crestinismul de ocazie

Tot mai des în ultimul timp, studiile sociologice au vizat subtilități ale creștinismului contemporan. Una recent studiată este aceea că mulți își declină apartenența creștină fără să aibă și legătură cu religia.dreamstime_xl_41249132-900x480

Karen King are 52 de ani și locuiește în Washington, unul dintre statele americane cele mai puțin religioase. Deși secularizarea a luat amploare, în vecinătatea casei lui Karen există o mulțime de biserici creștine. Ea însă nu merge la niciuna. De fapt, nu a mai frecventat un serviciu de închinare de vreo 30 de ani, deși este nepoata unui pastor prezbiterian. Nici fiica ei nu face altfel. Cu toate acestea, încă se consideră creștine, încearcă să manifeste dragoste faţă de cei din jur și se roagă când simt nevoia. Karen nu reprezintă un caz izolat, ci emblema unei categorii creștine tot mai mari.

Atunci când sondajele au început să indice faptul că 1 din 5 americani nu are nicio apartenență religioasă (așa-numiții the nones, sau „neafilații”), primele reacții din partea celor preocupați de fenomenul religios au fost de surprindere.

Însă situația nu era chiar atât de rea pentru creștini, cel puțin prin comparaţie cu o statistică publicată recent, ca rezultat al unui studiu efectuat de David Kinnaman, președintele Barna Group. Conform datelor culese de către sociologul american, motivele de îngrijorare s-au amplificat. Aproximativ 4 din 10 persoane care trăiesc în Statele Unite aparțin unei categorii „postcreștine” și „în esență, seculare în credință și practică”.

Kinnaman numește acest procent de 40% churchless, adică creștini fără biserică. Pot fi ușor confundați cu neafiliații religios, însă sunt recunoscuți prin opțiunile creștine pe care şi le declară atunci când trebuie să își dezvăluie religia. Cu toate acestea, nu frecventează biserica decât ocazional sau deloc (cu excepția unor ocazii precum nunți sau înmormântări), deși își revendică apartenența creștină. În ciuda acestui fapt, continuă să se considere „persoane spirituale însă fără a avea dorința unei apropieri de textul Bibliei”.

Ed Stetzer, preşedinte al LifeWay Research, aprecia că acest gen de persoane se recomandă creștine fiindcă nu doresc să întrerupă legăturile cu părinții și cu tradiția preluată de la aceștia. Aceste elemente sunt foarte importante, deoarece, spune Stetzer, creștinismul reprezintă un tip de moștenire implicită, patrimoniul lor. Este ceea ce s-ar putea defini ca o formă de creștinism cultural, adică una lipsită de substanță și redusă doar la anumite forme specifice creștinismului.

Un creștinism practicat în variantă comodă

Datele oferite de către Kinnaman se încadrează într-un trend ușor de intuit. De pildă, rezultatele unui sondaj din 2012 arătau că 90% dintre cei care merg regulat la biserică subscriu la afirmația: „Doresc să Îl onorez pe Iisus în tot ceea ce fac.” Însă, din rândul acelorași persoane, doar 19% au declarat că citesc Biblia zilnic. Sondajul exprima deci decalajul între intenție și realitatea practică.

Deși datele par îngrijorătoare, creștinismul nu este amenințat cu extincția. „Suntem departe de a deveni o națiune atee”, a comentat Kinnaman pe marginea datelor obținute. „Există zeci de milioane de credincioși activi”, a arătat el într-o abordare optimistă. Există însă o problemă majoră care este dată de faptul că „zidul dintre afiliați și neafiliați este din ce în ce mai mare, pe măsură ce oamenii au tot mai puține amintiri legate de ceea ce înseamnă frecventarea unei biserici”.

Problemele clerului cu propria lui credință

Situații similare pot fi identificate și în Europa. Mai precis, în Anglia, acolo unde un sondaj dat publicității recent sugerează aceeași tendință de secularizare. În Anglia, situația pare mai gravă decât cea reliefată de studiul lui Kinnaman, fiindcă o parte dintre cei care pot fi incluși în categoria creștinilor formali sunt chiar cei care ar trebui să îi motiveze pe alții, adică preoții.

Conform unei cercetări YouGov, 16% dintre preoți și pastori nu au convingeri foarte clare cu privire la natura lui Dumnezeu. Mai mult, 2% dintre aceștia cred că Dumnezeu este rezultatul imaginației umane.

În acest context, nici nu mai surprinde faptul că reverendul David Paterson, un preot pensionar din Biserica Angliei, susţine că este posibil să predici cuvântul lui Dumnezeu fără să crezi în el. „Odată ce ai acceptat că religia este o creaţie a omului, ea devine la fel ca arta şi literatura, şi anume un mijloc foarte preţios de a te cunoaşte pe tine-însuţi”, afirmă prelatul britanic.

SUA, dar și Anglia, erau apreciate cândva pentru fibra lor religioasă. La nivel declarativ, credința continuă totuși să fie exprimată. Problema survine atunci când sunt necesare conexiuni între convingeri și practică. În aceeași situație este și România, o țară cu o prezență creștină consistentă. Statistic, situația arată bine. România este în topul țărilor religioase. Însă o cercetare asupra calităţii ar putea scoate la suprafață elemente care acum sunt doar observate.

Și România are diversitatea ei

Într-o analiză Historia, sociologul Dan Dungaciu surprinde multiple ipostaze ale credinciosului român care doar cu dificultate pot fi puse într-o situație de compatibilitate cu statisticile existente.

Prima categorie este cea a „omului religios“, credinciosul propriu-zis, care frecventează biserica în mod regulat. Urmează categoria „pelerinilor“. Aceștia sunt un fel de spectatori fervenți ai procesiunilor de amploare. Nu sunt necredincioși, dar nici nu trăiesc în febra așteptării divine.

Este prezentă și categoria „credinţei fără apartenenţă“, adică a persoanelor credincioase, dar fără să mai aparţină bisericii. Se simt atrase mai mult de forme exotice de credință.

Există și opusul, categoria „apartenenţei fără credinţă“. Aceștia sunt preponderent tradiționaliști, mai mult decât credincioși. Legătura cu religia este exprimată la nivelul unei conexiuni istorice, iar biserica a fost transformată în patrimoniu strămoșesc.

O altă categorie este cea a „creştinului nepracticant“, formată din cei care se consideră religioşi, dar care nu au neapărat o atitudine fidelă faţă de biserică. Lista este închisă de cei „indiferenți“. Nu sunt atei, fiindcă nu sunt preocupați deloc de Dumnezeu. Se declară creştini din inerţie, dar în realitate sunt anesteziați religios.

O pondere statistică a acestor categorii nu există. Ar fi interesant de realizat. Oricum, sociologul român constată că existența acestei diversități este suficientă pentru a distruge mitul celor 90% credincioși care compun biserica majoritară. Concluzia lui Dungaciu nu lasă prea mult spațiu pentru interpretări: „Credem diferit – ceea ce e firesc, până la un punct –, dar se pare că uneori nici măcar nu credem în aceleaşi lucruri.” Aceasta ar putea explica, fie și parțial, de ce încrederea în biserică este în trend descendent.

Sursa: SemneleTimpului.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s