Astăzi se împlinesc 497 de ani de când Martin Luther a „bătut în cuie” pe uşa bisericii din Wittenberg faimoasele lui 95 de teze, care au dus în cele din urmă la ceea ce numim noi Reforma Protestantă.
Erau vremuri de confuzie spirituală, liderii Bisericii fiind departe de învăţătura Scripturii. Martin Luther s-a ridicat împotriva abuzurilor, a corupţiei, a avariţiei şi a „păgânismului” din Biserica Catolică. Gestul său, prin care expunea public cele 95 de teze, nu era altceva decât o invitaţie publică de a se dezbate problemele Bisericii, pornind de la învăţătura Scripturii.
În ianuarie 1918, aceste teze au fost traduse din latină în germană şi apoi multiplicate şi împărţite poporului. Cazul a devenit atât de mediatic, încât în doar două săptămâni scrisorile au ajuns în toată Germania iar apoi au început să circule în toată Europa. După două luni tezele lui Luther deja circulau prin Franţa, Anglia şi Italia.
La 3 Ianuarie 1521, papa Leon al X-lea l-a excomunicat pe Luther prin Decet Romanum Pontificem, iar 19 zile mai târziu, acesta a fost chemat să dea socoteală în faţa împăratului Carol al V-lea (împăratul Sfântului Imperiu Roman), la Dieta din Worms. Fiind întrebat dacă îşi retractează toate scrierile şi afirmaţiile făcute, Martin Luther a declarat: „Atâta vreme cât nu mă vei fi convins cu argumente luate din Scriptură, continui să-mi apăr tezele, căci nu cred nici în Papă, nici în conciliile care au greşit de atâtea ori. Conştiinţa mea este prizoniera cuvântului divin. Nu pot şi nici nu vreau să retractez nimic. Dumnezeu să mă aibe în paza lui!”
Este nevoie de un Martin Luther astăzi?
Citeste tot articolul pe: http://benidradici.wordpress.com/2014/10/31/cine-va-afisa-alte-teze-pe-usa-bisericii/