Trecutul e trecut

Astăzi am învățat o lecție importantă despre ce înseamnă a accepta trecutul și a reuși să accepți faptul că unele lucrurile s-au întâmplat și nu mai pot fi derulate ca să mai schimbăm ceva din ele. În viață suntem de cele mai multe ori forțați să trecem prin unele lucruri grele pentru ca să învățăm anumite lecții. Există momente când o durere ne forțează să îi simțim junghiul ascuțit, când lacrimile ne curg pe obraji și nu le putem controla.3337a747cff6b705e07eed9ab8ec315b Atunci trebuie să plângem dacă asta simțim, atunci trebuie să suferim și să nu ne ferim de tristețe, fiindcă toate lucrurile, bune sau rele, fac parte din viață. Mi-am dat seama că nu are rost să insist asupra trecutului și să încerc să analizez fiecare greșeală ce am făcut-o pentru că trecutul e trecut. Vreau să învăț să accept ceea ce s-a întâmplat. Am pierdut persoane importante, am pierdut anumite lucruri… și totuși, sunt încă aici. Nu am rămas în trecut. Vreau să mă bucur de fiecare moment, să iau ce este bun din fiecare lucru și să zâmbesc printre lacrimi. Viața merge înainte și nu mă așteaptă dacă sunt în întârziere și nici nu se va opri în loc pentru mine numai fiindcă mi s-a întâmplat ceva tragic.

Așa că las în urmă tot ce m-a rănit și iert pe cine m-a dezamăgit într-un fel sau altul. Dacă am suferit și m-am lăsat prea mult dusă de valul tristeții, acum voi lăsa totul în urmă. Cel puțin pe moment. Uneori trebuie să-ți îngădui un moment de fericire, chiar dacă ești forțat de împrejurări să fii foarte trist. Poate totul te îndeamnă să plângi, dar nu lăsa prea mult ca situația aceea tristă să te copleșească. Totul este trecător, atât fericirea cât și tristețea. Dacă în ultima vreme ai fost prea trist, dacă ai plâns prea mult gândește-te că poate acum a venit clipa în care să alegi că vei depăși situația în care te afli.

Inspiră adânc pacea și expiră tot năduful. Schimbă-ți atitudinea, dacă ea te trage în jos și doar încearcă să fii fericit. Într-o dimineață te vei trezi și vei vedea că totul a trecut, toată tristețea și disperarea, și vei realiza că trecutul e trecut. Atât bucuriile cât și tristețile. Atât lacrimile cât și zâmbetele. Așa că de ce să nu încerci să-ți faci un bine prin schimbarea atitudinii tale, transformând-o într-una benefică pentru tine. Sau dacă tu crezi că tristețea este bună pentru tine, atunci rămâi așa. Dar.. luptă pentru tine. Pune preț pe ce este mai bine pentru tine și dacă tu consideri că tristețea trebuie îndepărtată, atunci încearcă să te debarasezi de ea.

Articol de la Milena Cismasiu

Vezi blogul ei: Intrebarileinimii.blogspot.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s