Ponta nu iubeste Romania si nici romanii!

florin-ianoviciÎntr-un îndemn sub motto-ul „Rugați-vă Domnului pentru România” pastorul penticostal Florin Ianovici prezintă un punct de vedere asupra unuia dintre candidații la prezidențiale pentru turul II, precizând că Victor Ponta nu iubește România și nici românii!

Iată conținutul postării pastorului Florin Ianovici:
„Ieremia 29:7 “Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!”
Ziua aceasta este una de post și rugăciune pentru ca Dumnezeu să își împlinească voia cu privire la alegerile din 16 noiembrie.

Cred că este mai important să consum energia în post și rugaciune decât în direcții care istovesc sufletul și trupul fără folos. Sunt partizanul voii lui Dumnezeu și încrederea deplină este doar în El.
Conștient că suntem în pericol ca națiune, am ales să vă îndemn să vă alăturați rugăciunii pentru izbăvirea națiunii române.
Am stat la rând în Arganda del Rey, Spania, pentru a vota și nu am reușit. A durat 5 ore pentru a ajunge să aplici ștamplila pe buletinul de vot. Am văzut ulterior reacțiile celor din diaspora și sufletul meu s-a înfiorat. Am cântărit atitudinea și comentariile premierului Victor Ponta și concluzionez: el nu iubește România și nici românii! Nu poți să arunci cuvinte jignitoare și să disprețuiești oamenii din diaspora. În fond realitatea unei țări guvernate de cei care au ucis orice speranță i-a alungat peste hotare. De aceea Victor Ponta a pierdut încrederea mea.
Îmi pare rău că nu pot vota cu toată inima pe domnul Klaus Iohannis dar îl voi vota. Nu îl cunosc și ca în dreptul oricărui om politic aud și de bine și de rău. Dar sunt convins că are calități și argumente pentru a fi președintele nostru. Sibiul este o dovadă în acest sens și mai ales faptul că nu s-a aliat cu oameni compromiși ce conduc formațiuni politice jenante. Nu e carismatic în vorbe dar sper să fie în fapte.
România nu este un joc politic și nici terenul de joacă din curtea școlii unde bat mingea partidele politice. România suntem noi, cei care avem puterea să ne facem auziți și simțiți. Eu, Forin Ianovici, consider că valorez mai mult decât o pomană electorală. De aceea voi aplica apăsat ștampila de vot pe 16 și pentru cei din diaspora care nu o pot face. Voi sunteți azi România frumoasă!
Tămăduiește Doamne România!”
Această postare a stârnit numeroase reacții, așa că pastorul Florin Ianovici revine cu clarificări:
„Scurt comentariu
Apreciez suita de comentarii cu privire la alegerea președintelui României. Este dovada interesului vostru pentru viitorul țării și mă bucur pentru aceasta.
Unora dintre dvs, cum este firesc, nu le-a plăcut faptul că am exprimat un punct de vedere personal motivând faptul că voi influența prin aceasta pe unii alegători. Dar oricât de mult îmi doresc să exprim deschiderea și respectul pentru fiecare interlocutor, trebuie să spun deschis: nu mă simt vinovat de faptul că mi-am exprimat opțiunea.
Am cântărit atent argumentele pro și contra candidați, am evaluat cuvintele și consecvența atitudinilor și faptelor lor, am filtrat informațiile oferite de media și cea ce este mai important am avut o întălnire cu fiecare dintre ei ( cu dl Ponta în cadru restrâns și cu dl Iohannis într-un cadru puțin mai larg). Și într-un final am făcut o alegere pe care am împărășit-o cu cei care au ales de bunăvoie să îmi citească postările.
Dacă comparați intervenția politicului în zona clericilor ortodoxși (cu privire la obligativitatea de a susține ,,ortodoxul” Ponta) cu intervenția mea deschisă, onestă și neechivocă cred că am dreptul să nu mă consider vinovat.
Spre știință argumentez: ,,Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost înregistrat în timp ce ţipa la colegii săi de partid şi-i ameninţa pe directorii de şcoli, pe şefii de deconcentrate, dar şi pe preoţii din judeţ că vor avea de suferit dacă Victor Ponta nu va câştiga prezidenţialele, scrie Gandul.Pe lângă şefii de deconcentrate şi directorii de şcoală, preşedintele PSD Satu Mare susţine că a vorbit cu “preasfinţitul” şi că preoţii se vor implica în campania electorală de partea lui Victor Ponta. În caz contrar, pot să-şi ia adio de la fonduri, iar “preotesele” vor fi date afară. În înregistrarea obţinută de Gândul, Govor îşi asigură colegii că a vorbit cu “preasfinţitul” care a fost “total” de partea PSD şi prezintă cum vor acţiona preoţii în ziua alegerilor.
“Am vorbit cu preasfinţitul, am vorbit cu toţi popii. Exact cum vorbesc cu voi, aşa am vorbit şi cu ei şi am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-o terminat. (neinteligibil) Dacă nu vreţi să fiţi de partea noastră, s-aduceţi să votaţi cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. La mine la uşa nu mai veniţi. Le-am spus verde în ochi”, spune preşedintele PSD Satu Mare.
“Deci preasfinţitul o fost de partea noastră total. E un om extraordinar. (…) Şi încă ceva, la toţi popii dacă pierdem toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am şi spus. Toţi au venit la mine să le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă la mama dracului, nu mă interesează”, adaugă Govor.”

4 responses to “Ponta nu iubeste Romania si nici romanii!

  1. De cand v-ati apucat,frate Florin Ianovici de politica,nu cumva v-au piscat si pe dumneavoastra pdl-isti lui Iohanis cu niste bani.Va rog in numele Domnului,nu va inplicati in murdariile politice in care multi lideri evanghelici semeni de-ai nostrii se complac.Va spun eu Ponta iubeste si Romania si romani si chiar evanghelicii.Fratele Titus Corlatean fostul ministru de externe,un om deosebit,care ar merita sa-l cunoasteti,a fost un Daniel sau daca vreti Iosif cat a fost in functie,Despre el Ponta a afirmat ca este un sfant.Si cum sfintii intodeauna platesc a platit-o si el.Nu uitati in diaspora Basescu a castigat prin frauda alegerile,probabil acuma este randul altuia de teapa lui sa castige.Ce pacat ca se amesteca si clerul evanghelic.Nu credeti aceste lucruri pot starni mania lui Dumnezeu,peste noi.Azi tot mai multi incep sa vorbeasca de mafia penticostala,oare credeti ca aceste afirmatii sunt gratuite.Va rog respectati caracterul pur crestin al acestui blog si insusi Dumnezeu se va bucura de acest lucru

  2. Cine e asta Ianovici, acum zic si eu exact cum a zis el cand eram internat in spital la Buc, dupa un grav accident si medicii mi-au zis ca voi muri, mai aveam cateva zile de trait. Pastorul din orasul meu a luat legatura cu el si a zis ca va veni la mine la spital. Un om muribund in fiecare zi timp de 4 zile sa imbracat cu haine noi ,cu perfuziile pe el ,pt a astepta omul lui Dzeu. In fiecare zi raspundea la tel si scuze, dupa scuze ca ibtr, un final cand a sunat alt prieten a zis ca nu vine ca si asa nu stie cine sunt. Dar a venit Dzeu la mine si astazi sunt in viata, am vrut la iesirea din spital sa merg la biserica in care slujeste macar sa ma cunoasca sa vada ca nu am murit.,dar am zis ca Dzeu e sus si ma vazut sper ca ma voi intalni cu acest ianovici in cer, dar nu cred ca ajunge acolo dupa cum traieste pe pamant. Multi cand aud numele lui il si cred sfant, lup cu blana de oaie, un fariseu, o zic din propria experienta. Putea sa zica din prima ca nu vine, nu sa faca un om cu 2 operatii in perfuzii sa stea imbracat la marginea patului 2 ore sa astepte ,4 zile la rand. Eu l-am iertat

  3. Cel de Sus,Tatal nostru, va avea grija de toate si va face in asa fel ca voia Lui sa se implineasca .Nu va luati dupa ce spun unii sau altii , ci judecati singuri . Cereti de la Tatal intelepciune si pricepere si El va da cu placere.
    Nu uitati,datoria fiecarui om este sa mearga la vot duminica.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s