Ce este biserica luterana?

BisericaLuteranaLuteranismul este o denominaţie creştină prezentă cu preponderenţă în Germania, Statele Unite şi, într-o mai mică măsură, şi în Europa de Est. Pentru a afla mai multe detalii despre biserica luterană am stat de vorbă cu doi pastori ai unei biserici luterane – biserică în care își are rțdăcinile spirituale și noul președinte al României. De fapt, pentru cei care l-ați cunoscut sau ați auzit de el, pastorul Richard Wurmbrand (omul care a petrecut 14 ani din viață în pușcăriile românești), unul dintre puținii pastori evanghelici acceptat de către toate denominațiunile creștine, este la rândul lui tot evanghelic luteran. Aceeași credință a îmbrațișat-o și regretatul om de cultură, Cristian Ioanide, unul din fondatorii revistei Romanian Times.

Interlocutorii noştri, John Sprain şi  Kirby Spevacek, sunt pastori ai bisericii “Shepherd Of The Valley” din oraşul Surprise, statul Arizona. “The Valley” (Valea) este un cognomen al statului Arizona.

Biserica Luterană Evanghelică în Arizona. Luteranii predică Biblia în Surprise, Arizona

Peste 300 de oameni noi vizitează în fiecare an Biserica Luterană Evanghelică “Păstorul din Vale”, din orașul Surprise. Uneori, vizitatorii îi întreabă: “Sunteţi la fel ca şi celelalte biserici luterane din Surprise sau Phoenix?” Drept răspuns la întrebarea de mai sus, pastorul John Sprain care slujeşte Biserica “Păstorul din Vale” de 11 ani, spune că nu toate bisericile luterane sunt la fel.

În prezent, în SUA sunt trei ramuri ale bisericii luterane: Biserica Luterană Evanghelică din America (ELCA), fiind cea mai mare, urmată de Biserica Luterană Sinodul Missouri (LCMS), apoi cea mai mică – Sinodul Evanghelic Luteran din Wisconsin (WELS). Biserica “Păstorul din Vale” este parte a acesteia din urmă. Diferenţa dintre aceste trei ramuri este credinţa în Biblie.  Sinodul Evanghelic Luteran din Wisconsin mărturiseşte că întreaga Biblie este cuvântul insuflat de Dumnezeu, fără cusur. Împărtăşesc aceeaşi mărturisire de credinţă cu a lui Martin Luther, reformatorul german. Biblia ne învaţă că toţi oamenii sunt păcătoşi şi merită pedeapsa lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, născut din fecioara Maria, a venit să trăiască o viaţă de dreptate şi să moară nevinovat, pentru păcatele noastre. El a înviat din morţi şi toţi aceia care cred în El primesc iertarea de păcate şi viaţa veşnică. Martin Luther a fost puternic încurajat de pasajul scris de Pavel către Romani (1:17), “…cel neprihănit va trăi prin credinţă.”  Pastorii luterani, îi invită pe toţi cei ce sunt interesaţi de a învăţa cât mai multe din Biblie, să li se alăture la Biserica “Păstorul din Vale”, din Surprise, folosind adesea afişuri, cărţi poştale şi anunţuri în mass-media. Locaţia bisericii este următoarea: 14650 W. Bell Road, Surprise, Arizona. Serviciile de Laudă şi Închinare încep la 8:30 şi 11:00, duminica dimineaţa. De asemenea este o slujbă de Laudă şi închinare Sâmbăta, la ora 6:00, seara. Şcoala duminicală pentru copii începe la ora 09:40, duminica dimineaţa. Sunt câteva grupuri care se întâlnesc pentru studiu biblic atât duminica, cât şi în timpul săptămânii. Biserica “Păstorul din Vale” a luat fiinţă în anul 1997 dintr-un grup de 30 de oameni care au dorit să răspândească vestea bună a Evangheliei în Surprise. Astăzi, biserica se bucură de binecuvântarea de a avea peste 200 de membri care îl laudă împreună pe Dumnezeu, împlinind Biblia, botezându-se în apă şi luând parte la Cina Domnului. Credincioşii se bucură, de asemnea, de diverse activităţi pe tot parcursul anului. Datorită creşterii congregaţiei şi a oportunităţilor de a ajuta oamenii, în 2007 a fost chemat pastorul Kirby Spevacek ca să ajute în lucrare. El a slujit în prealabil în lucrări misionare în mai multe părţi ale lumii.  A fost misionar în Africa, Bulgaria şi Rezervaţia Indienilor Apaşi din Arizona. În călătoriile sale a vizitat şi România, pe care o consideră o ţară fabuloasă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s