Secta – Eticheta sau amenintare?

dreamstime_xxl_6983425-900x480„Din momentul în care m-am născut, religia a dictat fiecare lucru pe care am avut sau nu am avut voie să îl fac”, este declarația unei britanice care își amintește de experiența ei neplăcută cu religia părinților. Povestea ei și a altora ne face să ne întrebăm cât de justificată este teama de secte și ce stă în spatele etichetării unor persoane care nu aparțin majorității?

„Cum este să crești într-o sectă religioasă?” se întreabă editorii de la The Telegraph. Răspunsul sosește din partea unor persoane educate diferit din punct de vedere religios și care au propria poveste în spate. Dar ceea ce au în comun este faptul că le-a fost distrusă copilăria de timpuriu.

Rachel Underhill are acum 39 de ani și pare să aibă o viață liniștită. Mare parte a vieții ei a fost însă zbuciumată. Educația primită de la Martorii lui Iehova a fost cauza esențială a neîmplinirilor, după spusele ei. Educația religioasă nu a fost alegerea ei, ci a părinților, iar fata a resimțit orientarea părinților ca pe o fatalitate.

Mama ei fusese romano-catolică, tatăl frecventase Armata Salvării. Odată cu decizia convertirii, aceștia au devenit dependenți de religie cu scopul umplerii unui vid sufletesc adânc. Efectele au fost resimțite și de Rachel și ceilalți frați ai ei. „M-am simțit de multe ori ca și cum copilăria noastră a fost prețul pe care a trebuit să îl plătim pentru convertirea lor.”

Ce anume i-a generat această repulsie, pe care în copilărie nu a putut să o exprime, dar căreia i-a dat glas mai târziu, atunci când s-a hotărât să aibă un parcurs diferit de cel al părinților? În evaluarea ei, religia pe care a fost obligată să o practice nu avea nimic încântător pentru copii. Întâlnirile de rugăciune nesfârșite, predicile plictisitoare, interzicerea zilelor de naștere sau a Crăciunului i-au conturat imaginea unei religii care nu i se potrivește. În plus, a simțit că îi lipsește ceva de care prietenii ei au din belșug: distracția. S-a simțit izolată și îndepărtată intenționat de ceea ce părinții ei etichetau ca fiind „lumesc”.

Sentimentele de respingere i-au marcat adolescența. S-a hotărât să plece. Nu i-a fost ușor. A reușit abia la vârsta de 28 de ani. Părinții au renegat-o. La fel și soțul ei. Nu i-a mai văzut de mult timp, dar este mulțumită. „Am găsit în sfârșit pace și sunt recunoscătoare în fiecare zi că am scăpat”, sună declarația ei de final.

Riscurile educației spartane

Articolul cotidianului britanic expune încă două situații de „educație sectară”. Una specifică organizației Hare Krishna, alta povestită din interiorul unei mișcări feministe extreme. Spre deosebire de acestea, cazul lui Rachel are ceva distinct: a primit o educație cu Biblia în mână. Povestea ei ar trebui citită în două chei de interpretare. Una personală și una care ține de percepția societății vizavi de tot ceea ce nu se încadrează în curentul majoritar acceptat.

Din punct de vedere personal, regretele pentru copilăria irosită pot fi justificate. Voința i-a fost anulată. Obținerea unui control imediat asupra voinței copilului poate fi tentantă, însă nu este și constructivă. Problema este cu atât mai sensibilă cu cât educația religioasă are de a face cu sufletul copilului. Abuzul religios poate deveni o crimă, în contextul unor daune ireparabile privind binele emoțional al viitorului adult.

Educația aspră constituie un factor esențial care alimentează derapajele de ordin moral ale tinerilor. Ceea ce este surprinzător este că nu întotdeauna acești tineri părăsesc bisericile în care s-au format, ci rămân imitând tratamentul pe care l-au primit. Se configurează astfel un cerc vicios care poate afecta mai multe generații.

Necesitatea unor nuanțe

Într-o abordare provocatoare, preotul grec Vasilios Thermos expunea în cartea Pentru o înțelegere a adolescenței că există nu doar o prăpastie între generații, ci și o prăpastie între adolescenți și biserică. Clivajul este rezultatul unor interdicții impuse în mod forțat tinerilor. În opinia sa, educația autentică constă în transformarea religiozității de tip moștenire într-una care satisface real setea de înțelesuri și sensuri.

Rachel nu a beneficiat de aceasta, de aceea a preferat să evadeze și nu este singura care a decis astfel. Statisticile demonstrează că plecările tinerilor din biserică constituie un trend consistent. Fenomenul nu este caracteristic doar unei anumite orientări religioase, iar părinții nu pot fi absolviți de vină pentru acest exod.

Este drept că unele orientări religioase pot fi mai restrictive decât altele, dar problema esențială ține de percepția față de fenomenul religios în ansamblul său. Faptul că Rachel a trecut printr-o experiență nefericită nu presupune în mod necesar că toți copiii din cadrul acelei religii trec prin aceleași traume. Cum nu este o garanție că cei care aparțin religiilor oficial recunoscute de stat sunt feriți de aceste implicații.

Sectele, o problemă cu … probleme

Este suficientă o analiză de suprafață a evoluției fenomenului religios în ultimii ani pentru a se constata o proliferare a grupărilor religioase care activează ilicit. Din acest punct de vedere, este de înțeles etichetarea acestora drept „sectă”. Teama de ele poate fi justificată într-o anumită măsură. Apare însă o problemă care ține de definirea termenului și de delimitare.

The Telegraph include în aceeași categorie feminismul, o religie necreștină (Hare Krishna) și una cu valențe creștine. Chiar dacă Martorii lui Iehova nu se enumeră printre cultele religioase recunoscute de stat (nici în Marea Britanie, nici în România), termenul nu îi privește doar pe aceștia. Se poate constata lejeritatea cu care se aruncă apelativul de „sectă” asupra oricui nu aparține curentului majoritar.

Termenul de „sectă” este descalificant și se utilizează pentru a eticheta în mod discriminatoriu. Și România are problemele ei în această privință. Un site ce aparține cultului ortodox consideră că „sectanții sunt și schismatici și eretici, în același timp”, iar originea lor poate fi identificată în reforma protestantă. Cu alte cuvinte, cine nu aparține majorității își merită eticheta.

În această privință, nu doar problema educației trebuie adusă în discuție, ci și percepția religioasă, fiindcă cei care atribuie ușor calificativul de „sectant” denotă aceeași intoleranță și ignoranță pe care le impută celor diferiți. Aprecierea diversității și dorința de cunoaștere reciprocă ar fi mai utilă decât denigrarea celui despre care nu se știe nimic. Până la urmă, ignoranța are prea puțin de a face cu credința, iar denigrarea cu atât mai puțin.

Sursa: Semneletimpului.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s