Presedintele rugaciunilor noastre – Apel catre Bisericile din tara si Diaspora

klaus-iohannis

Pastor Samy Tuțac: Președintele rugăciunilor noastre – Apel către Bisericile din țară și Diaspora

Ne mai despart câteva zile de evenimentul, mult așteptat, al instalării noului Președinte al României, domnul Klaus Iohannis. Urmând prevederile Constituției României și recomandările Curții Constituționale, Parlamentul României a hotărât ca depunerea jurământului să aibă loc Duminică, 21 Decembrie 2014, la ora 12.00.

Duminica la ora 12.00 în majoritatea Bisericilor din România se încheie slujba de dimineață. Am putea face împreună ceva ce nu am mai făcut niciodată înainte. Chiar dacă am obișnuit să ne rugăm pentru conducătorii noștri, în 21 Decembrie putem face ceva mai mult pentru România. Urmând învățătura Sfântului Apostol Pavel: Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceti rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțati în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea, facem apel la toate Bisericile din România ca la ora 12.00 să înălțăm împreună o rugăciune de binecuvântare pentru națiunea noastră și să-I cerem împreună lui Dumnezeu să se îndure de țara noastră și să-l binecuvânteze și să-l ocrotească pe Președintele Klaus Iohannis.

Chemăm, de asemenea Bisericile românești din Diaspora, oriunde s-ar afla, să se alăture acestui demers, cerând împreună cu noi ca Dumnezeu să binecuvânteze România și pe Președintele nostru! Ar fi extraordinar să-l numim pe domnul Klaus Iohannis, Președintele rugăciunilor noastre.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pastor Samy Tuțac,

Biserica Baptistă Betel Timișoara

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s