Drumul Crucii – un eveniment care a rescris istoria

drumul-crucii01

De 11 ani pe străzile din România are loc în Săptămâna Patimilor evenimentul intitulat Drumul Crucii, o reconstituire a drumului parcurs de Isus Hristos purtând crucea în spate, înainte de a fi răstignit.

Acea imagine a lui Isus Hristos a strânit în inima lui Dan Leș, o viziune care de atunci devine realitate în fiecare an. În jurul său s-au adunat câțiva tineri voluntari, iar procesiunea a atras atenția trecătorilor. Astfel, Biserica a început să susțină acestă viziune.

Dan Leș spune că Drumul Crucii nu are la bază o anumită confesiune religioasă, ci credința în Dumnezeu este singurul lucru care contează.

În ultimii ani, Drumul Crucii are un impact din ce în ce mai mare. Iar Cuvântul lui Dumnezeu a început să pătrundă adânc în inimile unora dintre oamenii care au participat la eveniment.

Artistul ceramist Dan Leș spune că va face în continuare această dramatizare pentru ca oamenii să vadă și să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat în urmă cu peste 2000 de ani.

În anul 2015, Drumul Crucii va avea loc în: Bistrița, Baia Sprie, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureș, Lugoj și Arad.

Mai multe informatii: www.drumulcrucii.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s