„Contabilul de la Auschwitz“ primeste iertarea unei victime

groening-1170x656Mass-media l-a adus în prim-plan pe Oskar Groening, „contabilul de la Auschwitz”, care este judecat pentru complicitate la atrocitățile din timpul Holocaustului. Acest lucru i-a atras numeroase reacții negative, dar și una cu totul neașteptată.

În prima zi a procesului care a început săptămâna trecută în Germania, Greoening a fost abordat de către Eva Kor. Întâlnirea nu a fost nici cum s-a așteptat el și nici cum s-a așteptat ea. „S-a întâmplat ceva foarte ciudat. A încercat să îmi spună ceva, când s-a făcut deodată alb și a căzut pe spate, fără să mai zică nimic. În momentul acela nu era un nazist, ci un bărbat bătrân care leșinase și pe care eu încercam să îl țin să nu cadă… Asta nu era interacțiunea la care mă așteptasem. Doborâsem un nazist.“

Kor a fost separată de părinți și de surorile ei mai mari de când a pășit în lagăr în 1944. Tot „norocul“ ei a fost că era împreună și cu sora ei geamănă, iar așa au ajuns pe mâna renumitului doctor Josef Mengele, care făcea experimente pe gemenii evrei. În acea zi venise la Groening să îi strângă mâna și să îi spună să facă un apel către ceilalți foști naziști care sunt încă în viață să facă un pas în față și să se adreseze problemei neo-nazismului din Germania de azi. „Acești tineri care vor înapoi fascismul și pe Hitler nu o să mă asculte pe mine sau pe un alt supraviețuitor. Tu poți să le spui că ai fost la Auschwitz, că ai fost în partidul nazist și că a fost un lucru oribil“, citează The Blaze.

În a doua zi a procesului Kor s-a întors. În timp ce vorbea cu el, Oskar a apucat-o de mână și a sărutat-o. Kor a fost extrem de surprinsă că se va întoarce acasă în SUA cu sărutul unui fost nazist. „Nu poți să îți imaginezi ce se va întâmpla când una dintre victime se întâlnește cu unul dintre călăi într-un spirit de umanitate“, spune Kor. „În final, nu îmi permit să urăsc. Cred că ura distruge mai degrabă persoana care urăște decât obiectul urii sale.“

Nu este vorba că Oskar nu ar trebui să fie judecat și să plătească pentru ce a făcut, dar totodată ar putea să fie un exemplu bun pentru tinerii care ar vrea să participe la ce a participat și el, să le spună că a fost o greșeală. Acesta ar fi un mesaj de folos pentru societate, crede Kor. Groening a recunoscut în fața tribunalului că era evident pentru gardienii de la Auschwitz că evreii nu o să iasă vii de acolo. Își recunoaște vina morală, dar cea penală trebuie stabilită de judecători.

Sursa: http://semneletimpului.ro/we-like/contabilul-de-la-auschwitz-primeste-iertarea-unei-victime.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s