Raspunsurile multor crestini la intrebarea de ce credeti in Biblie? par sa fie tautologice (circulare), iesind astfel din sfera logicii reale, a rationalului. (De ce credeti in Biblie? -Pentru ca e adevarata! -De ce spuneti ca e adevarata? -Pentru ca eu cred in ea. – De ce?…si asa ajungem de unde am plecat.) Observati cercul in care se invarte mintea lor!?
As vrea sa iesim putin din aceasta hora nesfarsita si fara de sens si sa analizam cateva argumente care vin in sprijinul veridicitatii Bibliei.
Sa incepem cu Vechiul Testament.
Ca oameni ai secolului 21 e normal sa ne punem intrebari asupra autenticitatii unor scrieri vechi de cateva mii de ani. Ne gandim in ce masura au rezistat ele nemodificate de-alungul veacurilor, astfel incat sa putem avea o justificata incredere ca ceea ce avem noi astazi ca Vechiul Testament este asemanator originalului.
In acest sens, autenticitatea V.T. este certificata prin descoperirea din 1947 a sulurilor de la Marea Moarta. Aceste suluri contineau 40.000 de manuscrise, aproape a fiecarei carti a Vechiului Testament, care sunt cu 1000 de ani mai vechi decat cel mai vechi document cunoscut pana la acea data si, totusi, identice in cea mai mare masura. Aceasta demonstreaza neobisnuita disciplina si acuratete a copistilor Vechiului Testament, pe o perioada de peste un mileniu de perpetuare manuscrisa a Scripturilor.
Dar aceasta nu dovedeste decat faptul ca V.T. de astazi este intocmai acel volum de carti iudaice scris in urma cu cateva mii de ani, pe care il putem citi cu aceeasi incredere cu care il citim pe Shakespeare, Goethe ori Eminescu.
Dar in mintea noastra, intrebarea esentiala este urmatoarea: e adevarat continutul Vechiul Testament ori e numai o inchipuire a autorilor?
Multi oameni considera ca aceasta parte a Bibliei contine de fapt o serie de legende, povesti din vremuri stravechi nascocite de mintea unor scriitori ce au trait atunci, si care nu au nicio legatura cu realitatea.
Ignorata acestor indivizi trebuie sa fie de mari proportii (fie nu au citit niciodata V.T. fie au iq extrem de redus), intrucat Vechiul Testament abunda in relatari istorice de o mare acuratete confirmate chiar de istoricii zilelor noastre, cum ar fi cele despre civilizatia egipteana (Exod 1-15), puternicul imperiul al Asiriei (2 Regi 15-19, Isaia 36) care va cuceri Egiptul, Siria și Anatolia, despre imperiul Babilonian ce va distruge Ierusalimul in 587 i.Hr si va lua in robie o parte din evrei (2 Regi 24-25, Daniel), Medo-Persia lui Cirus, Artaxerxes (Ezra), scindarea Regatului Israelit in 926 i.Hr. dupa moartea regelui Solomon(1 Regi 12), detaliile privind obiceiurile religioase ale poporului evreu (Numeri, Levitic).
Mentiunile ce privesc pe conducatorii marilor civilizatii ale acelor vremi sunt in concordanta cu notificarile istoriei. Ramses, Salmanaser al 4 lea, Nabucodonosor al 2 lea, Darius nu sunt niste personaje inventate de autorii V.T. ci vom intalni numele lor in orice carte de istorie universala.
Arheologia vine si ea in sprijinul faptelor consemnate in Vechiul Testament. “Numarul mare de relatari despre potop si arca (Epopeea lui Ghilgames, Cartea Mortilor, Legenda lui Nu-U) prezente in cele mai variate locuri (Mesopotamia, Egipt, Hawai, Iran, Oceania) si datand din era antecrestina, chiar in ciuda discrepantelor dintre versiuni, reclama existenta apriorica a unui eveniment concret care sa stea la originea relatarilor.” Descoperirea inscriptiilor din Valea Eufratului (Batalia regilor) arata ca cei patru regi mentionati in Biblie, in Genesa 14, ca participand la aceasta expeditie sunt persoane istorice. Tablitele din Tel-el-Amarna ne dau dovezi despre veridicitatea cartii Judecatorilor. S-a dovedit ca hititii, a caror existenta a fost pusa la indoiala, au fost un popor puternic, care a trait in Asia Mica si in Palestina exact pe timpul indicat in Biblie.
Rezumandu-ne doar la aceste cateva aspecte, putem intelege ca a te increde in cuvintele Vechiului Testament nu inseamna, cum afirma unii, o credinta oarba, lipsita de orice justificare logica, ci o dovada de onestitate intelectuala si de bun simt.
Veridicitatea Vechiului Testament este suficient argumentata istoric si arheologic, incat orice om, cautator al adevarului, o poate recunoaste.
Voi ce credeti?
Despre Noul Testament…
Articol scris de Alinn V
Neclintit.com 
Iata ce ar trebuii sa stie un credincios adevarat si aceasta ar fi trebuit aratat, nu ce spun istoricii sau arheologii.
Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele. Toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţa. Primiţi mai degrabă învăţăturile mele decât argintul, şi mai degrabă ştiinţa decât aurul scump. Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele, şi niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea. (Proverbele 8:7-11; 2 Samuel 7:28; Ioan 17:17)
Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul este Dumnezeu (Ioan 1:1). Sfânta Scriptură (Biblia) este prin sine evidentă, după cum Dumnezeu este de la sine evident (ex. Romani 1:18-21), iar Cuvântul şi Dumnezeu sunt unul şi acelaşi (de ex. Galateni 3:8; Apocalipsa 19:13). Desigur, nu vorbim de hârtie, cerneală, sau de coperţile cărții, ci tot ceea ce spune cuvântul, iar acest cuvânt este adevărul şi El este Dumnezeu. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 9:35-37), El este Cuvântul lui Dumnezeu.
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:1-3)
Cine crede Cuvântul, crede în Dumnezeu, dar cine nesocoteşte Cuvântul şi nu crede în el, în Dumnezeu nu crede. Cine crede în Cuvânt are viaţa veşnică; dar cine nu crede în El nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. (Ioan 3:36)
Cam cât de mult ar trebuii cuiva să nu creadă ca să fie numit necredincios? Nu mult, de fapt un singur lucru din Cuvânt pe care nu-l crede, prin aceasta el dovedeşte că este necredincios. Deci, dacă cineva nu crede „…orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4), el nu crede pe Dumnezeu. Ba, mai mult, î-L face mincinos (1 Ioan 5:10).