Pentru cei ce vor să rămână neclintiţi pe Calea cea îngustă!
Am stat pe gânduri la începutul acestui an întrebându-mă care ar putea fi lucrul de care am avea nevoie cel mai mult pe parcursul lui 2015, în cazul în care vom continua să slujim aici lui Dumnezeu (o mult mai bună perspectivă ar fi apropiata revenire a Domnului şi “strângerea noastră laolaltă cu El”). Totuşi, dacă vremea harului se va mai prelungi cu un an şi Domnul va continua secerişul holdelor coapte deja, probabil cel mai important ar fi să putem demonstra înaintea Lui consecvenţă – acea calitate de a rămâne neschimbat în căutarea după Dumnezeu, după harul Său, după Duhul Sfânt, după trezire…
Aş vrea să putem spune împreună, în aceste prime zile ale anului: “Doamne, orice mi s-ar întâmpla, aş vrea să nu mă schimb, să nu oscilez în căutarea mea după Tine, să nu am suişuri şi coborâşuri descurajatoare… Să pot sta drept în furtună, să nu mă clatin, să nu mă înclin, să nu renunţ sub nicio formă!”
“Doamne, fă să fim neînfricaţi ca Şama, care atunci când “poporul fugea dinaintea filistenilor, s-a aşezat în mijlocul ogorului, l-a apărat şi a bătut pe filisteni. Şi Domnul a dat o mare izbăvire.” (2Sam 23: 11-12). Chiar dacă toţi ar da înapoi şi ar fugi din mijlocul luptei, ajută-ne să stăm neclintiţi înaintea Ta, oricât ne-ar costa!”
Sursa: https://trezireazi.wordpress.com/2014/01/06/a-ramane-neschimbat/