Infrangerea face si eroi

marvel-avengersO tânără vrea să se sinucidă. Iubitul… Alta a renunțat la nuntă. Soacra… Un frate nu mai merge la biserică. Păstorul… Altul s-a luat iar de fumat. Satana… Iar altul vrea să divorțeze. Ați ghicit, ea e de vină. Un liceean e exmatriculat. Absențele… Alt grup picotesc cu aripile tăiate după simulările proaste care-i pun pe tușă la bac. Pe toți i-am văzut triști, demoralizați, învinși… “N-avem ieșire!”.
“Există înfrângere?”, am întrebat liceenii, empatizând cu ei situațiile de mai sus. “Există!”, mi-au mărturisit ofuscați. “Nu există”, le-am replicat apropiindu-mă de bănci. “Există frunze înfrânte?”. Tăcere. “Nu! Pentru că în ciuda faptului că au căzut de ger, că s-au lipit de pământ, frunzele trăiesc prin copac. La primăvară vor da altele”. Frunzele nu-s învinse datorită copacului.
“Există înfrângere?”. “?”. “Există. Însă nu sunt cu adevărat înfrânți decât cei ce n-au luptat niciodată”. Paolo Coelho spunea despre ei că vor zice cu mândrie: “N-am fost învins niciodată!”. Dar nici nu vor putea mărturisi că au avut vreo victorie. Brazilianul mai zice: “Vai de cei ce n-au fost niciodată înfrânți! Nu vor învinge niciodată în viață!”.
Le-am spus liceenilor despre ultimele zile ale Domnului Isus. Se părea că e înfrânt. Ierusalimul nu l-a acceptat. Iuda l-a trădat. Petru s-a blestemat că nu-L cunoaște. Ioan a fugit ca o potârniche. Ucenicii s-au ascuns. Pilat l-a condamnat. Preoții îl blestemau. Poporul îl huiduia. Tâlharii îl sfidau. Satana îi șuiera în urechi: “Nimeni nu-i de partea ta!”. Isus a murit. A fost pus în mormânt. I-au sigilat cavoul! Înfrângere pe toate planurile!!! Dar  Dumnezeu, l-a înviat! Azi, cine-i cel mai victorios din istoria lumii?
O înfrângere, spunea Nicolae Iorga este mijlocul prin care vedem ce ne lipsește pentru a învinge! Și tot el zicea că pot fi biruințe care te coboară și înfrângeri care te urcă! Nu crezi c-ar fi timpul să te ridici?
Înfrângerea e pentru eroi! Cicatricele lor sunt medalii. Doar ei au onoarea de a pierde și bucuria de a câștiga!
Nu ești înfrânt atunci când sângeri
nici ochii când în lacrimi ți-s,
adevăratele înfrângeri
sunt renunțările la vis!
(Radu Gyr)
Articol de Nicolae Geanta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s